Facultatea de marketing şi afaceri economice

internaŃionale
ANUL I Semestrul II
BAZELE INFORMATICII
Semestru I:
Codul cursului MkMk 1109
Credite: 6 credite
Semestru II:
Codul cursului MkMk 1210
Credite: 4 credite
Manuale recomandate:
Vasilescu O. Bazele informaticii Ed. FundaŃiei România de mâine, în
curs de apariŃie
Mareş M.D. ş.a. Office XP, Ed. FundaŃiei România de mâine, 2004

Obiectivul cursului
Disciplina “Bazele informaticii” asigurǎ pregǎtirea studenŃilor în domeniul
analizei, proiectǎrii, implementǎrii şi utilizǎrii produsului MS Office 2000 cu
aplicabilitate în conducerea activitǎŃilor din domeniul marketing.
. În semestruldoi se prezintă arhitectura reŃelelor de calculatoare şi limbajul HTML.
La laborator se prezintă foile de calcul tabelar – EXCEL şi realizarea paginilor Web cu
ajutorul limbajului HTML.
Problemele teoretice şi practice sunt prezentate echilibrat astfel încât dupǎ parcurgerea
acestui semestru studenŃii sǎ poatǎ realiza pagini Web şi să folosească EXCEL.

Titularii cursului:
Conf. Vasilescu Ofelia

ConsultaŃii pentru studenŃi semestrul II:

Conf. Vasilescu Ofelia MarŃi orele 12.-14

ConŃinutul tematic al cursului:

1
6. REłELE DE SISTEME DE CALCUL
6.1. ApariŃia reŃelelor de calculatoare
6.2. Definirea reŃelelor de calculatoare
6.3. Avantajele reŃelelor de calculatoare
6.4. Organizarea şi principiul de funcŃionare al reŃelelor de calculatoare
6.5. Nivelurile unei reŃele de calculatoare
6.6. Tipuri de reŃele de calculatoare
6.7. ReŃele locale LAN
6.8. Topologii de reŃele locale LAN
6.9. ReŃeaua WAN
6.10. INTERNET
6.11. Interconectarea la INTERNET
6.12. Servicii INTERNET
6.13. Serviciul de poştă electronică (E-mail)
6.13.1. Comunicarea prin poştă electronică
6.13.2. Ataşarea fişierelor la E-mail
6.14. Serviciul Wold Wide Web (WWW)
6.14.1. Prezentare World Wide Web
6.14.2. Proiectarea World Wide Web
6.15. Limbajul HTML
6.15.1. Istoric
6.15.2. Trăsăturile limbajului HTML
6.15.3. Marcajele HTML
6.15.4. Structura unui program
6.15.4.1. SecŃiunea de antet
6.15.4.2. Sectiunea BODY
6.15.4.2. Sectiunea BODY
6.15.4.2.1. Fontul unui text
6.15.4.2.2. Blocuri de text
6.15.4.3. Liste
6.15.4.4. ReferinŃe (link-uri)
6.15.4.4.1. ReferinŃe externe
6.15.4.4.2. Ancore
6.15.4.5. Înserarea imaginilor
6.15.4.6. Inserarea fişierelor audio
6.15.4.7. Cadre (frame)

2
 REłELE DE SISTEME DE CALCUL

6.1. ApariŃia reŃelelor de calculatoare

Necesitatea creşterii capacităŃii de prelucrare a sistemelor de calcul şi a accesării unor

baze de informaŃii simultan de către mai mulŃi utilizatori a condus la ideea interconectării
calculatoarelor. Noul model de sistem de calcul, în această viziune, este format din mai
multe calculatoare autonome, interconectate, care formează o retea de calculatoare.
Precursoarele reŃelelor de calculatoare au fost sistemele de calcul care realizau
prelucrări la distantă, numite sisteme de teleprelucrare. Acestea asigurau folosirea
calculatoarelor de către mai multi utilizatori prin intermediul unor terminale locale sau la
distantă (în acest caz, politica de transmitere a datelor era gestionată de fiecare
calculator). În funcŃie de rolul atribuit sistemelor de teleprelucrare, acestea puteau fi
privite ca:

sisteme de centralizare a datelor (în care calculatorul colectează datele de la
terminale şi le prelucrează),

sisteme de difuzare a datelor (în care informatiile circulă în sens invers, de
exemplu, anumite servicii de turism),

sisteme conversaŃionale (în care calculatorul transmiteau "întrebări" şi
recepŃionau mesaje de răspuns, de exemplu, în diagnoza medicală, sisteme de
rezervări de bilete etc.).
În locul sistemelor de calcul mari care foloseau terminale (răspândite în anii '70 şi la
începutul anilor '80) apariŃia reŃelelor de calculatoare a fost motivată economic şi
tehnologic. ReŃelele de calculatoare personale au devenit populare în anii '80, în
momentul în care dezvoltarea lor tehnologică le-a făcut foarte avantajoase sub aspectul
raportului pret/performantă.

6.2. Definirea reŃelelor de calculatoare

Două sau mai multe calculatoare pot să facă schimb de date între ele prin două
modalităŃi:
 Off line prin intermediul dischetelor;
 On line prin intermediul unor medii de comunicare.

3
 În contextul comunicării un sistem informaŃional este sistem de comunicaŃie care
permite comunicarea şi prelucrarea informaŃiei.
Un sistem de comunicaŃie este un sistem compus din reŃele de calculatoare, relee de
retransmisie, echipamente terminale etc., şi care permite transferul de informaŃii între
oameni şi echipamente de calcul.
Comunicarea informaŃiei reprezintă efectuarea transferului de date între unităŃile
funcŃionale conform unui protocol de transmisie de date.
O retea de calculatoare este un ansamblu de calculatoare autonome, interconectate
prin intermediul unor medii de comunicaŃie care asigură folosirea în comun, de către un
număr mare de utilizatori, a tuturor resurselor fizice şi logice (software de bază şi
aplicativ) şi informaŃionale (baze de date) de care dispune ansamblul de calculatoare
interconectate.
Interconectate a două calculatoare înseamnă că acestea au capacitatea să facă
schimb de informaŃii prin mediul fizic de conectare.
Autonomia calculatoarelor se referă la faptul că ele pot funcŃiona independent, astfel
încât pornirea sau oprirea unui calculator nu le influentează pe celelalte; un calculator
din reŃea nu le controlează în mod forŃat pe celelalte. Nu se vorbeste despre o reŃea în
cazul unui calculator cu mai multe terminale (minicalculatoarele) sau în cazul mai multor
unităti aservite la o unitate de control.
Mentionăm faptul că sistemele cu procesoare multiple (sau memorii multiple) pot să
fie structurate şi ca arhitecturi paralele, în care sarcinile sunt împărŃite pe procesoare în
vederea realizării unui scop comun dar în acest caz procesoarele nu mai sunt autonome.
Partajarea resurselor se referă la posibilitatea accesării unor resurse comune. În
cadrul unei reŃele de calculatoare resursele partajate pot fi:
 resurse fizice: discuri de reŃea, imprimante, scanner, etc. ;
 resurse logice: software şi aplicaŃii de baza: orice program cum ar fi Word, un
program de gestiune a stocurilor, etc. ;
 resurse informationale (baze de date).
Astfel, reŃelele de calculatoare pot fi folosite ca instrumente moderne de informare şi
comunicare fiindcă permit realizarea de transferuri de informatii în reŃea şi oferă diverse
facilităŃi de comunicare între utilizatorii reŃelei. Într-o reŃea de calculatoare, utilizatorii se
conectează la un anumită calculator în mod explicit iar execuŃia proceselor la distantă sau
transferul de fişiere se specifică de asemenea explicit. Pentru exploatarea reŃelelor de
calculatoare este foarte important software-ul de reŃea, care controlează buna funcŃionare
a reŃelei. Software-ul de reŃea are rolul de a rezolva problemele de comunicaŃie. Dintre
software-urile de reŃea mai cunoscute amintim: Novell Netware şi Windows NT, 2000,

4
XP, Vista, pentru reŃele locale iar pentru conectarea subreŃelelor în reŃele de arie mai
largă sunt utilizate sisteme de tip UNIX (Linux).
Mediile de comunicaŃie sau de transmisie conectează calculatoarele din punct de
vedere fizic şi reprezintă suportul pe care este transferată informaŃia.
Acestea pot fi constituite din diverse tipuri de cabluri: cablu coaxial, fibră optică,
linie telefonică etc., din unde (ghid de unde) cu benzi specifice de frecventă sau chiar
sateliŃi de comunicaŃii.
La nivel elementar, problemele de comunicaŃie sunt rezolvate de protocoale de
comunicaŃie, care maschează diferenŃele tehnologice dintre reŃele şi permit realizarea
conexiunilor independent de tehnologiile folosite. Acestea folosesc un set de convenŃii şi
de proceduri care guverneaza interacŃiunea între mediile de comunicaŃie.
Un protocol este un limbaj utilizat de calculator (set de rutine) care facilitează
schimbul de informaŃii.
Avem două tipuri de protocoale:
 Protocoale hardware care definesc modalităŃile prin care echipamentele fizice
operează şi lucrează împreună ( niveluri de tensiune, interconectarea circuitelor) ;
 Protocoale software realizate de setul de rutine care permite comunicarea.
Toate calculatoarele din reŃea trebuie să aibă cel puŃin un protocol comun.

6.3. Avantajele reŃelelor de calculatoare

ApariŃia calculatoarelor conectate în reŃea a reprezentat o performanŃă privind

utilizarea lor în procesarea informaŃiilor. Multiplele avantaje oferite de reŃelele de
calculatoare sunt:
 programele şi fişierele sunt păstrate pe calculatorul central (pe server) pentru a
putea fi utilizate de celelalte calculatoare din reŃea;
 acces direct la resursele hardware (memorii externe, imprimante, etc.) şi
software (editoare, limbare de programare, programe specializate, baze de date);
 comunicare şi schimb de informatii are loc între utilizatori la nivel local, regional
sau mondial.
O altă noŃiune strâns legată de o reŃea de calculatoare este lucrul în reŃea. Dintre
avantajele lucrului în reŃea amintim:

Calculatorul este un mijloc comod de stocare şi de actualizare a unor volume
considerabile de informaŃii complex structurate, permiŃând accesul rapid la datele
de interes;

5

Calculatoarele pot fi conectate astfel încât să comunice între ele, formând reŃele
cu întindere planetară;

ReŃelele de calculatoare pun la dispoziŃie diverse servicii pentru comunicare între
persoane şi grupuri de persoane, de regăsire şi transfer de informaŃii de orice fel.
Dezvoltarea reŃelelor de calculatoare (mici sau mari) a contribuit la elaborarea şi
utilizarea unor aplicaŃii cu un impact mare asupra vieŃii economice şi sociale din întreaga
societate:

accesul la programe complexe ce ofera informatii utile la nivel macroeconomic;

accesul la mari baze de date din domeniile economic, financiar, comunicaŃii, etc.;

accesul la informaŃii ştiinŃifice şi transferul rapid al articolelor ştiinŃifice.

6.4. Organizarea şi principiul de funcŃionare al reŃelelor de

calculatoare

Astazi, vechiul model al unui singur calculator (sistem de calcul) care rezolvă
problemele utilizatorilor, este înlocuit cu modelul nou al reŃelelor de calculatoare. Orice
reŃea de calculatoare are două entităŃi: noduri şi arce. Fiecare calculator cuplat în reŃea
care poate fi sursa sau destinaŃia unor apeluri, este un nod în reŃea. În mulŃimea
calculatoarelor conectate în reŃea se disting unele care permit efectuarea unor servicii
speciale numite calculatoare centrale sau server-e. Aceste calculatoare centrale (FS -
File Server) controlează şi gestionează prin intermediul unui sistem de operare, întreaga
activitate de calcul din reŃea. Aceste calculatoare centrale formeaza nucleul reŃelei.
Calculatorul central poate fi un calculator obişnuit (de regula cu cel puŃin 16MB
memorie internă) pe care este instalat un sistem de operare pentru reŃea: NETWARE,
UNIX, LINUX, OS/2, WINDOWS NT/2000/XP/Vista. Calculatorul central controlează
toate resursele comune (unităŃi de discuri, unităŃi de dischete unităŃi de CD/DVD,
imprimante, plottere, modemuri, fişiere, etc.), asigură securitatea datelor şi a sistemului,
realizează comunicaŃii între calculatoare (staŃii de lucru).
Din punct de vedere hardware, o reŃea de calculatoare este constituită din:
 calculatoare centrale ( Server);
 staŃii de lucru - Workstations (calculatoare de lucru, terminale);
 echipamente periferice;
 elemente de conectare.
Statia de lucru (« Workstation ») este un calculator obişnuit PC care lucreaza sub un
sistem de operare obişnuit (Windows, Dos, Unix, Linux, etc.). O staŃie de lucru are în
configurare o placă de reŃea care realizează interfaŃa cu reŃeaua de calculatoare.

6
Sistemele de operare din reŃea trebuie să recunoască aceste componente de conectare. În
afara sistemelor de operare mai există programe speciale de comunicaŃii în reŃea ce
permit comunicarea staŃiei de lucru cu calculatorul central şi cu toate celelalte staŃii de
lucru conectate la reŃea. Aceste programe speciale permit ca toate staŃiile de lucru din
reŃea să utilizeze programele şi fişierele de date de pe calculatorul central.
Într-o reŃea un calculator, calculatoarele componente pot avea mai multe roluri:

client - utilizează resursele reŃelei fără a pune la dispoziŃie resursele proprii
aplicaŃiilor pe care le rulează;

server - pune la dispoziŃia reŃelei resursele proprii fără a utiliza nici una
pentru aplicaŃiile pe care le rulează. Acestea presupun performanŃe hardware
sporite (în prezent serverele puternice presupun o mărime a HDD-urilor de
ordinul Exabyte=1*109GB);

unitate comunicantă - pune la dispoziŃia reŃelei resursele proprii, dar pune în
acelaşi timp la dispoziŃie şi resursele proprii pentru aplicaŃiile pe care le
rulează.
Un computer conectat într-o reŃea locală are întotdeauna în el şi o placă de reŃea, prin
care se desfăşoară comunicaŃia cu celelalte computere din reŃeaua locală, printr-un cablu
special de reŃea, de tip BNC sau UTP. Un computer personal care lucrează izolat sau care
comunică doar prin modem cu alte computere, nu are nevoie de o placă de reŃea.
În general, comunicaŃia prin placa de reŃea este mult mai stabilă şi rapidă decât prin
modem, dar ea funcŃionează bine numai pe distanŃe mici, până la câteva sute de metri.
Placa de reŃea converteşte formatul semnalelor cu care lucrează calculatorul în
semnale care pot fi transmise în reŃea. Cele mai cunoscute plăci de reŃea sunt:
 Ethernet (înainte de a încerca să transmită filtrează informaŃiile care nu le sunt
adresate şi rezolvă problemele apărute în cazul coliziunilor);
 Token ring (aşteaptă jetonul înainte de a începe). Jetonul este un mesaj foarte
scurt, transferat până la calculatorul care vrea să transmită informaŃii unui alt
calculator.
Modem este componenta prin care se interconectează calculatoarele direct prin linia
telefonică, sunând (dial-up) la numere de telefon unde sunt conectate calculatoarele.
Modemul este un dispozitiv care modulează şi demodulează semnalele. În cadrul
comunicaŃiei dintre calculatoare acesta este utilizat pentru a converti semnalele digitale în
semnale analogice şi invers. Actual există modem-uri "inteligente" care asigură o serie de
funcŃii suplimentare, cum ar fi:
a) negocierea ratei de transfer maxime admise pe linia telefonică curentă,

7
 b) negocierea şi funcŃionarea mecanismelor de control şi a cheii de recuperare a
erorilor de transmisie,
c) compresia şi criptarea datelor,
d) protocoale pentru nivelul legaturii de date.

6.5. Nivelurile unei reŃele de calculatoare

Comunicarea în reŃea are loc în cadrul a doua mari niveluri, nivelul fizic şi nivelul
logic la care se adaugă încă 3 niveluri importante necesare pentru înŃelegerea modului de
funcŃionare a unei reŃele.
Nivelul fizic este costituit din partea hardware a reŃelei şi anume: placile de interfaŃă
ale reŃelei, cablurile de conectare, HUB-uri(amplificatoare de semnal folosite în cazul în
care calculatoarele se afla la o distanŃă mai mare dacât distanŃa maximă pe care o poate
atinge o placă de reŃea în transmiterea de date, de regulă între 100m pentru placi pe slot
PCI şi în jur de 300m pentru placi pe slot ISA), precum şi orice altă componentă
hardware care foloseşte la comunicarea în reŃea.
Nivelul logic este nivelul la care se transformă orice variaŃie de tensiune electrică în
cod binar pentru a putea fi trimise la nivelul fizic având astfel loc comunicarea între
calculatoarele din reŃea.
Nivelul de reŃea este responsabil de identificarea calculatoarelor din reŃea. Fiecare
calculator din reŃea foloseşte mecanismul de adresare existent în acest nivel pentru a
transmite date la staŃia de lucru dorită.
Nivelul de transport este cel care asigură recepŃionarea corectă a tuturor datelor
trimise în reŃea. Acest nivel mai are şi rolul de a restabili structura corectă a datelor a
căror structură ar putea fi deteriorată în timpul transmisiei.
Nivelul de aplicatii este consŃituit din programele de aplicaŃie utilizate de o staŃie de
lucru. În momentul în care se apelează o literă a unei unităŃi de disc din reŃea sau când se
tipăreşte la o imprimantă partajată în reŃea, programul respectiv foloseşte nivelul de
aplicaŃii pentru a transmite datele în reŃea.

6.6. Tipuri de reŃele de calculatoare

Topologiile de reŃea sunt structurate din punct de vedere:

 al poziŃiei pe care un calculator o are în reŃea;
 al ariei de răspândire;

8
 Din punct de vedere al poziŃiei pe care un calculator o are în reŃea, avem următoarele
tipuri de reŃele:
 reŃele de tip client - server folosesc un calculator central (server) care lucrează la
nivel centralizat cu toate fişierele şi efectuează serviciile de tipărire pentru mai
mulŃi utilizatori şi în acest fel informaŃiile sunt stocate mult mai eficient. Astfel
prin intermediul calculatorului principal folosit ca server de fişiere, toŃi utilizatorii
reŃelei îşi salvează propriile date. Serverul de fişiere este de regulă un calculator
ce se află de obicei într-o cameră specială separată şi nu este folosit individual.
ClienŃii din reŃea sunt staŃii de lucru (« workstations ») şi sunt conectate la server.
ClienŃii au în general de calculatoare puternice dar pot avea şi calculatoare mai
slabe în timp ce serverul este în general un calculator foarte puternic, în
comparaŃie cu celelalte calculatoare legate la el. Serverul este în aşa fel configurat
încât să ofere cele mai rapide răspunsuri pentru clienŃii reŃelei şi pentru a asigura
cea mai bună protecŃie din reŃea pentru datele critice. Pentru ca serverul să poată
rezolva simultan mai multe solicitări este necesar ca el să aibă instalat un sistem
de operare care să ofere facilităŃi de lucru în reŃea. Sistemele de operare
recomandate în general sunt cele de tip UNIX cum ar fi Linux sau FreeBSD, dar
şi altele cum ar fi OS/2 sau Windows NT/2000/XP/Vista.
• reŃele de tip punct la punct (peer-to-peer) se caracterizează prin faptul că nu
există nici un server, utilizatorii împărŃind între ei spaŃiile de pe discuri şi
resursele( imprimantele, faxurile, etc.). Utilizatorii care folosesc reŃeaua îşi
salvează fişierele în propriile calculatoare, ceea ce face ca gestionarea acestora să
fie dificilă. De aceea, aceste reŃele nu trebuie să includă mai mult de 10
calculatoare. Acest tip de reŃea are destul de multe defecte deoarece calculatoarele
reŃelei nu sunt foarte performante iar în multe cazuri sistemul de operare nu este
de tip UNIX astfel apare pericolul destul de mare de altfel de a suprasatura staŃiile
de lucru dacă mai mulŃi utilizatori accesează în acelaşi timp resursele aceluiaşi
calculator.
• reŃele hibride organizate pe domenii şi grupuri de lucru.

În funcŃie de aria lor de răspândire şi a numărului staŃiilor de lucru reŃelele de

calculatoare sunt de mai multe feluri:

reŃele locale ( LAN - Local Area Networks) lucrează la nivelul unei clădiri sau
al unui grup de clădiri având distanŃa între staŃiile de lucru de cel mult câŃiva
kilometri ; reŃelele locale se deosebesc de alte tipuri de reŃele prin caracteristici
legate de: mărime, tehnologie de transmisie şi topologie.

9

reŃele orăşeneşti ( MAN - Metropolitan Area Networks ) lucrează la nivelul unui
oraş având distanŃa între staŃiile de lucru de ordinul kilometrilor; aceste reŃele sunt
de fapt versiuni extinse de LAN-uri şi utilizează tehnologii similare cu acestea;
ele se pot întinde pe suprafaŃa unui întreg oraş şi pot fi private sau publice; acestea
permit transmiterea de secvenŃe sonore şi pot fi conectate cu reŃele locale de
televiziune prin cablu.

reŃele regionale/mondiale ( WAN - Wide Area Networks ) acoperă o arie extinsă
(o Ńară, un continent) sau mondiale cum este Internetul.

reŃele radio (WLAN - Wireless Local Area Network ) folosite în special pentru
calculatoarele portabile care reprezintă domeniul cu cea mai rapidã evolutie din
industria tehnicii de calcul. Posibilitatea conectării acestora la reŃea este foarte
utilă în cazul când utilizatorii se deplasează frecvent, folosind diverse mijloace de
transport. Aceste reŃele sunt folosite în zone în care sistemul telefonic nu există.
ReŃelele fără fir şi echipamentele de calcul mobile sunt înrudite dar nu identice.
Calculatoarele portabile pot comunica şi prin conectarea la telefon dacă acestea
nu se deplasează pe o distanŃă. Pot exista şi calculatoare fără fir neportabile cum
ar fi o reŃea LAN instalată într-o clădire care are montată o antenă. Această soluŃie
este preferată uneori pentru a evita instalarea cablurilor însă performanŃele
acesteia sunt inferioare celor obişnuite deoarece au o viteză de doar 1-2 Mpbs şi o
rată de eroare mai mare iar transmisiile dintre calculatoare pot să interfereze.
Oricum, calculatoarele portabile sunt utile în multe situaŃii în care instalarea
cablurilor de comunicaŃie este neconvenabilă (de exemplu, săli de conferintă,
biblioteci, firme cu mai multe sedii situate într-o arie geografică limitată).

reŃele publice ( PDN - Public Data Networks ) sunt cele care lucrează la nivelul
unei regiuni sau la nivel mondial şi au acces la diverse reŃele locale, de exemplu:
 INTERNET (E-mail -poşta electronică, WWW-World Wide Web);
 USENET şi EUNET (poşta electronică şi circulaŃia ştirilor);
 CSNET şi ARPANET (cercetare ştiinŃifică);
 BITNET (informaŃii în diverse domenii).

6.7. ReŃele locale LAN

ReŃelele locale LAN, sunt utilizate pe arii restrânse maxim câŃiva kilometri şi sunt
frecvent utilizate pentru conectarea calculatoarelor personale dintr-o firmă, fabrică,
departament sau instituŃie de educaŃie etc., astfel încât să permită partajarea resurselor şi
schimbul de informaŃii.

10
 Pentru a prefigura trecerea la reŃele WAN în continuare accentul va fi pus pe
prezentarea nivelului fizic şi doar a câteva elemente de comunicare în reŃea.
O componentă hardware obligatorie pentru orice calculator din reŃea este placa de
interfaŃă cu reŃeaua (plăci Ethernet, ARCnet, Token Ring, sau modem-uri) care poate fi
de mai multe tipuri însă cu diferenŃe de cost semnificative. Aceste plăci se împart pe
categorii de viteză şi anume:
 plăci lente care nu depăşesc în transferul de date 10MB/s (este cazul unor
adaptoare Ethernet mai vechi sau ale plăcilor conectate pe un slot ISA),
 placi rapide sunt cele care pot atinge viteze situate până la 100MB/s (majoritatea
plăcilor actuale sunt capabile să atingă această rată de transfer dacă sistemul de
cablaj este corespunzător),
 plăci cu sistem de cabluri prin fibră optică pot atinge viteze între 155 – 660MB/s
iar în viitor plăcile care se vor conforma standardului ATM (Asynchronous
Transfer Mode) vor putea atinge viteze de transfer de 2GB/s.
Actual, cel mai răspândit mediu de reŃea locală este Ethernet cu cablu bifilar torsadat
neecranat (10BaseT) din cupru masiv, similar cu cel utilizat în liniile telefonice.
Tehnologia în domeniul reŃelelor care a început să se impună actual este cea a
reŃelelor LAN în care locul cablurilor, ca mediu de transmisie a datelor, este luat de
undele radio sau infraroşii . O reŃea radio este un sistem flexibil de comunicaŃii de date,
folosit ca o extensie sau o alternativă la reŃeaua LAN prin cablu , într-o clădire sau un
grup de clădiri apropiate. Folosind undele electromagnetice, dispozitivele reŃelei radio
transmit şi primesc date prin aer, eliminând necesitatea cablurilor şi transformând reŃeaua
într-un LAN mobil . Astfel , dacă o firmă are o reŃea radio, la mutarea în alt sediu prin
mutarea calculatoarelor reŃeaua va funcŃiona imediat. De obicei reŃelele radio se folosesc
împreună cu reŃelele LAN clasice, în special pentru parte de tipărire în cadrul reŃelei şi
pentru legătura la server.
ReŃelele radio folosesc unde electromagnetice din domeniul radio şi infraroşu .
Primul tip este cel mai raspandit, deoarece undele radio trec prin pereŃi şi alte obiecte
solide, pe când radiaŃia în infraroşu , la fel ca şi lumina nu poate străpunge obiectele
opace şi are o rază de acoperire mult mai mică.
Trebuie amintit că în majoritatea cazurilor este necesară o legatură între WLAN şi
LAN. Acesta se realizează prin aşa numitele puncte de acces (AP - acces points) . Un
punct de acces, care este un emiŃător sau un receptor de unde radio se conectează la un
LAN prin cablu. El primeşte, înmagazinează şi transmite date de la/către aparatele din
WLAN şi cele din LAN având o rază de acŃiune care merge de la 30 până la 300 de metri.

11
 Utilizatorii accesează reŃeaua WLAN prin adaptoare speciale, care se prezintă sub
forma unor placi PCI sau ISA pentru PC-urile desktop şi a unor echipamente externe
pentru notebook-uri . Aceste plăci funcŃionează ca şi placile de reŃea clasice, iar
sistemele de operare instalate le tratează ca placi de reŃea. Practic, faptul că există o
conexiune wireless în locul celei prin cablu este transparent pentru sistemul de operare.
La fel ca în cazul reŃelelor LAN, pentru configurarea reŃelelor WLAN există mai
multe topologii. Dintre aceastea amintim :
 reŃeaua WLAN independentă este cea mai simplă. De fiecare dată când două PC-
uri se afla în zona de acŃiune a adaptoarelor lor WLAN, se poate stabili o
conexiune. Aceast tip de structură nu necesită o configurare sau administrare
specială. Un punct de acces adăugat acestei configuraŃii dublează raza de acŃiune,
funcŃionând ca un receptor. Extinzând analogia cu retelele LAN, punctul de acces
funcŃionează ca un hub, dublând distanŃa maximă dintre PC-uri.
 reŃeaua WLAN de infrastructură, în care mai multe puncte de acces leagă reŃeaua
WLAN de reŃeaua LAN cablată, permiŃând utilizatorilor să folosească eficient
resursele reŃelei. Punctele de acces pe lângă legatura pe care o fac cu reŃeaua
LAN, ele gestionează şi traficul prin reŃeaua WLAN în raza lor de acŃiune. Mai
multe puncte de acces pot acoperi chiar şi o clădire foarte mare.
ComunicaŃia fără fir este limitată de distanŃa pe care o acoperă un echipament
WLAN, acestă caracteristică fiind dată de puterea emiŃător / receptor. ReŃeaua WLAN
foloseşte celule, numite microcelule, pentru a-şi putea extinde zona de acoperire. O
microcelulă este aria de acoperire a unui punct de acces. Principiul este asemanator cu al
telefoniei celulare. În orice moment un utilizator care dispune de un PC mobil, dotat cu
adaptor WLAN este asociat unei singure microcelule. Deoarece microcelulele se
suprapun parŃial la trecerea utilizatorului de la o microcelulă la alta comunicŃia dintre el şi
reŃea nu se întrerupe. Această legătură nu este continuă numai într-un singur caz în care
se foloseşte protocolul TCP/IP. La transferul datelor prin TCP/IP şi la trecerea de la o
microcelula la alta, punctul de ataşament la reŃea se schimbă deoarece s-a schimbat
punctul de acces, însă adresa IP nu se modifică. Acest lucru poate duce la pierderea de
pachete. Însă chiar şi în acest caz, există soluŃii de refacere a conexiunii fără pierderea
datelor. La trecerea de la un punct de acces la altul adaptorul WLAN lasa primului punct
de acces adresa celui de al doilea astfel încat toate pachetele sunt rulate de la primul la al
doilea punct de acces şi utilizatorul nu sesizează faptul că a schimbat punct de acces.

12
 6.8. Topologii de reŃele locale LAN

Pentru aranjarea în reŃea a calculatoarelor se folosesc diferite metode numite topologii

(structuri). Fiecare topologie are avantaje şi dezavantaje dar totuşi fiecare este mai bună
în anumite situaŃii.
Topologia (structura) unei reŃele de calculatoare reprezintă modul de conectare a
staŃiilor de lucru faŃă de Server. Modul de conectare va determina traseul pe care va
circula informaŃia în reŃea, prin urmare o structură a comunicaŃiilor în reŃea. În general,
există trei tipuri de topologii şi diverse combinaŃii ale acestora pentru reŃelele LAN:
ReŃele de tip magistrala au toate calculatoarele interconectate la cablul principal al
reŃelei. Calculatoarele conectate în acest tip de reŃea au acces în mod egal la toate
resursele reŃelei. Pentru utilizarea cablului nivelul logic trebuie să aştepte până se
eliberează cablul pentru a evita coliziunile de date. Acest tip de reŃea are însă un
inconvenient în cazul în care reŃeaua este întreruptă într-un loc accidental sau prin
adăugarea unui alt nod de reŃea atunci întreaga reŃea este scoasă din funcŃiune. Este totuşi
una din cele mai ieftine moduri de proiectare a unei reŃele.
ReŃele de tip stea fac legătura între calculatoare prin intermediul unui concentrator.
Avantajul esenŃial al acetui tip de reŃea este că celelalte calculatoare sunt protejate în
situaŃia în care un calculator este avariat sau un cablu este distrus; din punct de vedere al
siguranŃei transmisiei de date alegerea acestei configurarii este cea mai sigură soluŃie,
însă aceasta este pretabilă pentru reŃele mari deoarece pentru o reŃea mică există un
dezavataj de ordin finaciar constituit de concentrator care are un preŃ destul de ridicat.
ReŃele de tip ring (inel) fac legatura între calculatoare prin intermediul unui port de
intrare (In Port) şi a unui port de ieşire (Out Port). În această configuraŃie fiecare
calculator transmite date către urmatorul calculator din reŃea prin portul de ieşire către
portul de intrare al calculatorului adresat. În cadrul acestei topologii instalarea cablurilor
este destul de dificilă şi atunci se recurge la un compromis între acest tip de reŃea şi cel de
tip magistrală folosindu-se o unitate centrală care să închidă cercul numit Media Acces
Unit (MAU – unitate de acces a mediilor).
ReŃele de tip magistrală în stea face apel la o unitate centrală (MAU) prin care se
realizează interconectarea calculatoarelor.

13
 6.9. ReŃeaua WAN

ReŃeaua WAN acoperă o arie extinsă (o Ńară, un continent) şi este compusă din o
mulŃime de reŃele locale şi calculatoare individuale. Calculatoarele reŃelei execută
programele utilizatorilor (aplicaŃii) şi sunt numite calculatoare gazdă sau sisteme finale.
Calculatoarele gazdă sunt conectate printr-o subreŃea de comunicaŃie prin intermediul
cărei mesajele sunt transmise spre un alt calculator gazdă similar sistemului de telefonie.
Separarea activitătilor de comunicare (subreŃelele) de cele referitoare la aplicaŃii
(calculatoarele gazde) simplifică proiectarea reŃelei. O subreŃea este formată din linii de
transmisie (circuite, canale, etc.) care asigură transportul datelor şi elemente de comutare
(noduri de comutare a pachetelor, sisteme intermediare, comutatoare de date), numite cel
mai frecvent routere . În situaŃia în care sosesc date pe o anumită linie şi ajung într-un
nod de comutare, acesta trebuie să aleagă o nouă linie pentru retransmisia datelor. Dacă
se conectează mai multe LAN-uri, atunci fiecare ar trebui să aibă un calculator gazdă
pentru executarea aplicaŃiilor şi un router pentru comunicarea cu alte componente ale
reŃelei globale. În astfel de cazuri routerele conectate vor aparŃine subreŃelei.
WAN-urile pot conŃine cabluri sau linii telefonice între routere. Două routere pot
comunica nu numai direct, ci şi prin intermediul altor routere. Acestea reŃin fiecare
pachet primit în întregime şi îl retransmit când linia de ieşire cerută devine liberă. O
subreŃea care funcŃionează pe aceste principii se numeste punct-la-punct (sau memorează
şi retransmite sau cu comutare de pachete).
O problemă importantă o constituie topologia de conectare a routerelor din subreŃele
care poate fi stea, inel sau neregulată; în proiectarea reŃelelor locale se folosesc de obicei
topologiile simetrice iar pentru reŃelele de arii largi sunt folosite topologiile neregulate.
Comunicarea dintre routere se mai poate face prin intermediul sateliŃilor de comunicaŃii
sau folosind sisteme radio terestre (routerele sunt dotate cu antene de emisie-recepŃie).
Dacă comunicările se realizează exclusiv prin routere, este vorba de o subreŃea, pe
când dacă apar în plus calculatoare gazdă şi utilizatori proprii, atunci avem o reŃea WAN.
ReŃeaua WAN poate conŃine o multitudine de reŃele LAN precum şi calculatoare gazdă,
pe când o reŃea LAN conŃine doar calculatoare gazdă şi cabluri, fară subreŃele.
O reŃea WAN este alcătuită din foarte multe calculatoare legate în reŃea şi care este
alcatuită din multe servere care în general sunt calculatoare care au instalate sisteme de
operare UNIX, care pot asigura într-adevar un multitasking controlat şi un multithreading
adevărat, spre deosebire de sistemul de operare Windows care doar simulează aceste
lucruri foarte bine.

14
 6.10. INTERNET

Mediul Internet-ul cea mai cunoscută reŃea mondială, este un conglomerat la scară
mondială de reŃele de calculatoare care conŃine un mediu informaŃional şi de calcul cu
resurse şi servicii extrem de bogate.
Mediul Internet este cel mai mare sistem informatic din lume, perfect legal şi în multe
cazuri gratuit. Resursele oferite sunt imense şi ele se schimba aproape zilnic, aşa cum se
schimbă tehnologiile informatice.
Internetul nu este proprietatea nici unei firme şi nu este coordonat de nici o firmă, el
reprezintă o reŃea de reŃele de calculatoare care pot comunica între ele. Majoritatea
reŃelelor sunt formate din câte un server şi clienŃii conectaŃi la reŃea.
O reŃea Internet oferă o gamă largă de avantaje, printre care putem enumera:
 Comunicarea prin poşta electronică;
 Datele centralizate pot fi accesate de toate calculatoarele din reŃea;
 Resursele pot fi partajate între calculatoare;
 Posibilitatea de a crea copii de siguranŃă pe server.

Mediul Internet este un ansamblu de reŃele de calculatoare la nivel mondial ce

realizează conectarea a milioane de calculatoare care reprezintă:

calculatoare guvernamentale şi ale instituŃiilor naŃiunilor din întreaga lume;

calculatoare ale miilor de universităŃi şi şcoli din întreaga lume;

sisteme de calcul ale marilor corporaŃii (Microsoft, IBM, Digital, etc.);

sisteme de calcul ale unor organizaŃii şi fundaŃii ştiinŃifice, culturale, sociale;

calculatoare ale marilor agenŃii de presă şi de televiziune din întrega lume;

calculatoare ale marilor edituri din lume;

calculatoare ale milioanelor de utilizatori din întreaga lume.

Din punct de vedere arhitectural, mediul Internet este de fapt o reŃea gigantica de
reŃele de calculatoare răspândită la nivel mondial şi care înglobează diverse produse
harware şi software ce gestionează o mare colecŃie de baze de date ce conŃin informatii
şi servicii de toate tipurile, acestea fiind accesibile de la orice calculator (terminal)
conectat la reŃea în orice loc şi la orice moment.

DefiniŃie. Mediul Internet este un ansamblu de reŃele de calculatoare interconectate

care împreună cu miile de calculatoare individuale (terminale, staŃii de lucu) şi milioane
de utilizatori , constituie comunitatea Internet care are la dispozitie un mediu

15
informaŃional şi de calcul cu foarte multe servicii informatice şi resurse (baze de date
diverse, biblioteci de programe, documentatii, etc.). Mediul Internet constituie un
ansamblu complex de arhitecturi, componente fizice şi sisteme de operare, care
tratează în mod egal minicalculatoarele, reŃelele de calculatoare, PC-urile şi maiframe-
urile. FacilităŃile oferite de mediui au o importanŃă egală, iar componentele sale se
comporta una fata de alta fara nici o discriminare.

6.11. Interconectarea la INTERNET

Internetul este o reŃea globală formată prin interconectarea mai multor

calculatoare, ce facilitează comunicarea între utilizatori prin transferul de date de pe un
calculator pe altul prin intermediul protocolului TCP/IP. Se folosesc, de asemenea, adrese
de locaŃie numite adrese IP (Internet Protocol) cu ajutorul cărora serverele de Internet
găsesc mult mai uşor calculatoarele din reŃea. În cadrul acestei reŃele se foloseşte un
protocol de transfer de date care de fapt conŃine peste 100 de protocoale diferite dar care
au fost înglobate sub aceeaşi denumire TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet
Protocol). Acest protocol cuprinde între altele şi protocoalele de Telnet (Terminal
emulation), FTP (File Transfer Protocol), HTTP (Hyper Text Transfer Protocol),
SMTP (Simple Mail Transfer Protocol). Acest protocol a fost elaborat de Ministerul
Apărării NaŃionale din SUA în anii ’70 şi are în continuare cea mai largă arie de utilizare.
Principalele avantaje pe care acesta le prezintă ar fi:
 IndependenŃa de platformă. Protocolul TCP/IP nu a fost conceput pentru
utilizarea într-un mediu destinat unui anumit tip de hardware sau software. A fost
şi este utilizat în reŃele diferite tipuri.
 Adresare absolută. TCP/IP asigură modalitatea de identificare în mod unic a
fiecărui calculatoa din Internet.
 Standarde deschise. SpecificaŃiile TCP/IP sunt disponibile în mod public
utilizatorilor şi dezvoltatorilor.
 Protocoale de aplicaŃie. TCP/IP permite comunicarea între diferite medii.
Protocoalele de nivel înalt cum ar fi FTP sau TELNET, au devenit omogenizate în
mediile TCP/IP indiferent de platformă.
Structura unei reŃele de tip internet, văzută ca mai multe reŃele fizice interconectate
prin intermediul unor rutere, crează o imagine înşelătoare a conceptului de internet,
întrucât atenŃia cea mai mare trebuie îndreptată către interfaŃa pe care internet o oferă
utilizatorilor şi nu către tehnologia de interconectare. Un utilizator consideră internet-ul
drept o unică reŃea virtuală ce interconectează toate calculatoarele şi prin care este

16
posibilă comunicaŃia. Într-un anumit sens, internet-ul este o abstractizare a reŃelelor
fizice, întrucât, la nivelul ei cel mai de jos, ea furnizează aceleaşi funcŃiuni ca o reŃea
fizică, adică acceptă pachete şi le trimite. Nivelurile superioare ale software-ului de
internet sunt cele ce contribuie cel mai mult la funcŃionalitatea bogată percepută de
utilizatori.
Conectarea la INTERNET se poate face prin două modalităŃi :
 prin modem sau
 prin cablu de televiziune.
În ambele cazuri avem nevoie de un ISP (Internet Service Provider) care să furnizeze
servicii de conectare la Internet. Aceste ISP-uri pot oferi o conectare mai rapida sau mai
lenta în funcŃie de server-ele pe care le posedă. Dacă server-ul este configurat să poată fi
folosit şi ca Proxy atunci automat şi calitatea serviciului se va îmbunatăŃii, un server de
Proxy foloseşte disc-uri de cache astfel încat paginile şi în general informaŃia pe care
utilizatorul o cere prin intermediul protocoalelor se va descărca în primul rând pe acele
disc-uri de cache asigurand astfel o comunicare mai buna cu clientul. Transmiterea
datelor se face pe pachete („packages”) destul de mici şi apare de multe ori situaŃia în
care server-ul de pe care se ia respectiva informaŃie să aşteapte ca celălalt calculator să
primescă pachetele. Mărimea acestor pachete se numeşte MTU(Maximum Transfer
Unit). În cazul unui modem de viteză mica cu cât MTU-ul este mai mic cu atât mai bine,
deoarece tranzacŃia datelor se realizează mai repede.
Conexiuni prin modemuri asincrone se realizează prin ISP care asigură o
conexiune de tip dial-up cu ajutorul unui dintre următoarele protocoale:
 SLIP (Serial Line Internet Protocol) este un protocol extrem de simplu, care
furnizează un mecanism de transmitere printr-o conexiune serială a pachetelor
generate de IP (datagrame). Transmite datagramele pe rând, separandu-le printr-
un octet numit SLIP END, pentru a sugera că marchează sfârşitul unui pachet.
SLIP nu asigură mijloace de corectare a erorilor şi nici de comprimare a datelor,
astfel că a fost înlocuit de PPP.
 PPP (Point-to-Point Protocol) este un protocol pe trei niveluri care îmbunatăŃeşte
fiabilitatea comunicaŃiilor seriale TCP/IP prin asigurarea mijloacelor pentru
corectarea erorilor şi pentru comprimarea datelor, caracteristici care îi lipsesc
protocolului SLIP. Cele mai multe pachete TCP/IP contin suport pentru PPP, la
fel ca şi majoritatea ISP-urilor. Daăa ar fi să alegem ar trebui să ne îndreptăm spre
PPP deoarece asigură capacitate de transfer superioară şi comunicaŃii mai sigure.
Comunicarea prin Intermediul HTTP după cum îi spune şi numele este un protocol
care permite transformarea unor comenzi de formatare de text. Aceste comenzi sunt

17
scrise în limbajul HTML (Hyper Text Markup Language) şi pot fi scrise cu orice tip de
editor de texte, după care sunt interpretate de Browser şi vizualizate pe Internet.

6.12. Servicii INTERNET

Actual Internet-ul este o reŃea alcătuită din sute de milioane de calculatoare,

dispuse pe întregul globul, staŃionare sau mobile, reŃea ce conŃine o cantitate uriaşă de
informaŃii, accesul la marea majoritate fiind fără restricŃii, iar la altele contra cost sau
restricŃionat prin parole de acces. Calculatoarele conectate la Internet pot folosi
urmatoarele servicii:
 Electronic mail (e-mail) permite să se trimită şi să se primească mesaje ;
 Conectarea la distanŃă;
 Transferul de fişiere ;
 World Wide Web (WWW).
Toate serviciile Internet sunt aplicaŃii de reŃea bazate pe modelul client-server.
În continuare prezentăm cîteva servere care pot fi utilizate în cadrul reŃelei Internet.
 FTP sau File Transfer Protocol permite unui calculator să primească rapid, să
vizioneze şi să salveze fişiere de pe un alt calculator străin.
 Telnet permite utilizatorului unui calculator să se autentifice pe un alt calculator
şi să folosească resursele acelui calculator ca şi cum ar fi resursele propriului sau
calculator.

.
6.13. Serviciul de poştă electronică (E-mail)

Poşta electronică sau Email-ul este o formă modernă de comunicare, ce combină

rapiditatea unui apel telefonic cu înregistrarea şi expedierea unei scrisori. Transmiterea
scrisorii durează doar câteva secunde, iar destinatarul poate răspunde când doreşte şi în
plus nu trebuie contactat direct destinatarul pentru transmiterea scrisorii.
Un alt avantaj al poştei electronice este preŃul scăzut al abonamentului, de cca.
2…3 $ pe lună şi respectiv costul scăzut al transmisiei şi recepŃiei scrisorilor prin E-mail,
care se taxează pentru impulsurile telefonice de câteva secunde dintre abonat şi server,
server care se află de obicei în acelaşi oraş cu abonatul.
Dezavantajul poştei electronice este că nu asigură inviolabilitatea corespondentei.
O adresă de E-mail are două părŃi:
1. numele utilizatorului sau orice alt nume ales de utilizator urmată de semnul @

18
 2. numele contului de la posta electronică urmat adesea de simbolul tării în care se află
serverul. De obicei numele contului se confundă cu numele serverului la care este
abonat calculatorul gazdă. Deci o adresă poate fi scrisă sub forma: andreia@fx.ro
unde andreia reprezintă numele utilizatorului calculatorului gazdă., fx numele
serverului şi ro prescurtarea de la România. În caz că nu apare numele tării, se
subînŃelege că serverul se află în SUA şi în general aparŃine uneia din cele şapte
domenii de organizaŃie diferite, aşa cum se observă din tabelul din figura 1.

Cod Domeniu
.com EntităŃi comerciale
.edu InstituŃii educaŃionale
.gov InstituŃii guvernamentale non-militare ale SUA
.int InstituŃii internaŃionale (NATO).
.mil InstituŃii militare SUA.
.net Resurse de reŃea
.org OrganizaŃii non-profit.
Figura 1. Codul şi domeniul server-elor din SUA

6.13.1. Comunicarea prin poştă electronică

Pentru utilizarea poştei electronice, firma gazdă la care se face abonamentul pentru E-
mail livrează clientului pachetul de programe care asigură funcŃia de agent utilizator,
printre care enumerăm:
a) Outlook Express Mail;
b) Eudora;
c) Internet Explorer
Cu Outlook Express Mail se poate trimite mesaje prin E-mail oricărei persoane a
cărei adresă de E-mail există pe Internet, intranet şi post individual abonat la un server.
Se pot trimite în plus fişiere, rapoarte, scrisori şi foi de calcul tabelar sub formă de anexe
la mesajele transmise. De obicei programul Outlook Express Mail este folosit de clienŃii
abonaŃi la Internet.

19
 Eudora este un pachet de programe folosit de obicei de clienŃii abonaŃi la o poştă
electronică (un server), numai pentru E-mail.
Internet Explorer are facilităŃi de transmitere a E-mail-urilor uşor şi rapid oferind
aceleaşi facilităŃi ca şi Outlook Express Mail şi are tendinŃa de a lua locul celorlalte
două.
OperaŃiile asigurate de poşta electronică sunt:
a. Compunerea, transmiterea şi recepŃionarea mesajelor;
b. Administrarea mesajelor primite: vizualizarea, arhivarea pe disc sau tipărirea lor,
ştergerea;
c. Retransmiterea către alŃi destinatari a mesajelor primite;
d. Confirmarea trimiterii mesajului;
e. Confirmarea de către destinatar a recepŃionării mesajului;
f. Folosirea fişierelor cu semnături;
g. Ataşarea unor fişiere ;

Un mesaj E-mail este format din patru secŃiuni:

1. Antetul (Header), care este un text cu care începe mesajul. ConŃine informaŃii despre
destinatar, autor, subiect şi ora transmisiei;
2. Corpul (Body), care reprezintă mesajul propriu zis;
3. Semnătura (Signature), care este un text care se adaugă la sfârşitul mesajului
poştal, şi cuprinde cel puŃin numele autorului. MulŃi autori introduc de obicei în
plus numele firmei şi numărul de telefon unde pot fi contactaŃi.
4. Fişierele ataşate mesajului (Attach binary file)

Transmiterea unui mesaj se realizează în acelaşi mod, indiferent de clientul de poştă

(serverul) folosit:
1. Se apelează butonul aferent (New, Compose) pentru a se deschide o nouă fereastră
de mesaj;
2. Se completează următoarele câmpuri:
a. To – Se scrie adresa de E-mail sau se activează săgeata din dreapta câmpului
şi apare lista de adrese din care se alege destinatarul mesajului
b. Cc – Se scrie o listă de adrese la care se pot trimite copii ale mesajului;
c. From – Automat, adresa expeditorului şi data transmiterii sunt completate de
computer.
d. Subject – se completează opŃional de expeditor cu o scurtă descriere a
mesajului;

20
 e. Body – se construieşte mesajul de transmis.
3. Se execută clic pe un buton din fereastră pentru a expedia mesajul. Acest buton
este denumit de obicei Send;
4. Se face conectarea la reŃea şi se execută clic pe comanda de expediere (Send /
Send Only), şi / sau pe cea de expediere şi primire mesaje (Get All) sau alte
comenzi similare pe care le asigură programul. După ce s-a transmis mesajul,
conŃinutul acestuia este mutat automat în dosarul Send items.
5. Dacă se doreşte doar primirea unor mesaje depuse la server, se face conectarea
la reŃea prin comanda Get Mail sau alta asemănătoare, funcŃie de programul
folosit.
Răspunsul la mesaj se poate da în mai multe moduri:
a. Răspuns către expeditor (Reply). In acest caz adresa destinatarului este
completată automat, fiind preluată din adresa expeditorului la al cărui mesaj se
răspunde. Răspunsul poate fi de două feluri, cu păstrarea textului sosit sau
fără păstrarea lui în răspuns. La clicarea pe butonul (Reply), apare mesajul
(Quote original message) la care se poate răspunde cu (Yes) sau (No).
b. Reexpedierea mesajului (Forward), acŃiune prin care mesajul este retransmis
către un alt destinatar. Adresa expeditorului iniŃial este înlocuită cu adresa
utilizatorului care reexpediază mesajul;
c. RedirecŃionarea mesajului (Redirect), prin care mesajul este transmis către un

6.13.2. Ataşarea fişierelor la E-mail

Dacă este folosită posta electronică, nu este nevoie de fax sau oficiu poştal pentru a
trimite documente. Acestea pot fi ataşate la un mesaj şi trimise destinatarului.
Gestionarea fişierelor constă din:
A. Ataşarea fişierelor la mesajele transmise;
B. Extragerea fişierelor ataşate din mesaje;
C. Folosirea WinZip-ului pentru a lucra cu fişierele atasate şi arhivate;

I. Ataşarea unui fişier la un mesaj

Pentru a ataşa un fişier la un mesaj, se trage cu mouse-ul fişierul din Windows
Explorer şi se plasează în corpul mesajului cu care trebuie transmis. Va apare o
pictogramă şi numele fişierului în corpul mesajului. Se pot ataşa oricâte fişiere în corpul
unui mesaj.

21
 In cazul utilizării programului Outlook Express Mail sau Internet Explorer, se alege
din meniul principal Insert, opŃiunea File Attachment. Apoi se alege fişierul dorit din
caseta de dialog File Attachment şi în final se execută clic pe Attach. Va apare un
panou în partea de jos a ferestrei în care se află textul mesajului, care va conŃine câte o
pictogramă pentru fiecare fişier ataşat la mesaj.

II. Extragerea fişierelor ataşate, din mesaje

Extragerea se obŃine printr-un clik pe pictograma agrafă a mesajului. OpŃional se
poate copia/muta fişierul în dosarul dorit.
In cadrul programului Outlook Express sau Internet Explorer, se poate afişa
conŃinutul unui fişier ataşat, efectuând dublu clic pe icoana aferenta..

III. Folosirea WinZip-ului pentru arhivarea fişierele ataşate

În cazul fişierelor mari pentru a economisi timp este bine să fie compactate înainte de
a le ataşa la un mesaj de poştă electronică.
A. Crearea fişierului Zip şi adăugarea fişierelor în el, se va face executînd
secvenŃa:
1. În Window Explorer vor fi selectate fişierele care trebuiesc compactate;
2. Se execută apoi clik-dreapta pe fişierele selectate şi în continuare se va alege
comanda Add to Zip; în cazul în care comanda nu apare, înseamnă că programul
WinZip nu este instalat pe PC;
3. Se scrie calea şi numele fişierului ZIP în câmpul Add to Archive.
4. Se execută apoi clik pe Add, iar WinZip va adăuga fişierele selectate în fişierul ZIP.
5. După examinarea conŃinutului fişierului ZIP, se închide WinZip executând clic pe

butonul din bara de titlu. Acum fişierul comprimat poate fi ataşat la mesajul E-
mail.

B. Extragerea unui fişier ZIP ataşat la un mesaj de poştă electronică se face

urmând secvenŃa:
1. Se execută dublu-clic pe pictograma fişierului ZIP din cadrul mesajului.
Programul WinZip va afişa conŃinutul fişierului.
2. Se alege din meniul principal Action, Extract şi se va vizualiza caseta de dialog
Extract.
3. Se închide programul WinZip.

22
 4. Se execută dublu-clic pe fişierul ZIP din mesajul E-mail şi în cadrul programului
WinZip va fi afişat conŃinutul fişierului ZIP.

6.14. Serviciul Wold Wide Web (WWW)

6.14.1. Prezentare World Wide Web

World Wide Web (sau Web) reprezintă unul din serviciile de informare pe Internet.
Web reprezintă o colecŃie de documente multimedia existente pe calculatoare răspândite
în toată lumea (Web = pânză de paianjen). Parcurgerea site-urilor din Web se realizează
cu ajutorul unui browser prin intermediul căruia se pot vizualiza elemente de tip text,
grafica, video sau audio (cunoscute sub numele de hipermedia). Web-ul ca sistem de
comunicare global permite transferul documentelor multimedia între calculatoarele reŃelei
Internet. Elementele la care face apel Web sunt:
 Identificatorul uniform al resurselor, URL ( Universal Resource Locators -
adresa uniformă pentru localizarea resurselor), care permite recuperarea
informaŃiilor din orice punct al reŃelei Internet;
 Protocolul de transfer hipertext, HTTP (HyperText Transfer Protocol), care
permite comunicarea între serverul şi navigatorul Web. HTTP reprezintă un
ansamblu de reguli pentru standardizarea comunicării în cadrul sistemelor
hipermedia distribuite;
 Limbajul de realizare a hipertextelor, HTML (HyperText Markup Language -
limbaj de marcare hipertext), care permite crearea documentelor hipertext şi care
pot fi vizualizate cu ajutorul navigatoarelor Web.

6.14.2. Proiectarea World Wide Web

Paginile de Web sunt scrise în limbajul HTML care permite utilizatorilor să

realizeze pagini care includ texte, grafică şi legături la alte pagini de Web.
O pagina de Web poate să conŃină referinŃe la alte pagini datorită unui mecanism
care permite denumirea şi regăsirea paginilor. Pentru a putea afişa o pagină trebuie să se
cunoască:
a) numele paginii,
b) localizarea paginii,

23
 c) modul de accesare a paginii.
Dacă fiecare pagină ar avea un nume unic, atunci nu ar exista nici o ambiguitate în
identificarea paginilor, însă acest lucru nu este posibil. SoluŃia aleasă pentru a rezolva
cele trei problemele simultan este identificarea paginilor. Fiecare pagină are un URL care
funcŃionează ca nume al paginii general format din:
 protocol,
 nume DNS al maşinii pe care este memorat fişierul şi
 nume local, care indica în mod unic pagina (de obicei numele fişierului care
conŃine pagina).
De exemplu, URL-ul universităŃii Spiru Haret este:
http://www.spiruharet.ro./cursBazeleInformaticiiII.html. Acest URL este format din
trei componente: protocolul (http), numele DNS al serverului (www.spiruharet.ro) şi
numele fişierului (cursBazeleInformaticiiII.html), cu semnele de punctuaŃie
corespunzătoare. Pe multe servere un nume de fişier indică implicit pagina organizaŃiei
căreia îi aparŃine server-ul.
Pentru a face o porŃiune de text selectabilă, în momentul când pagina este creată
trebuie să se indice două elemente:
a) textul prin care se face selecŃia şi
b) URL-ul paginii care trebuie adusă în cazul în care textul este selectat.
În momentul selecŃiei, programul de navigare stabileşte o conexiune TCP spre
server. Utilizând această conexiune, se transmite numele fişierului utilizând protocolul
specificat.
Protocolul http este protocolul nativ pentru Web şi el este utilizat de către serverele
de HTTP.
Protocolul ftp este utilizat pentru accesul la fişiere prin FTP (File Transfer Protocol
- protocol pentru transferul de fişiere), protocolul Internet de transfer de fişiere. FTP este
utilizat de peste douazeci de ani şi este foarte răspândit. Numeroase servere FTP din
întreaga lume permit ca de oriunde din Internet să se facă o conectare şi să se aducă orice
fişier plasat pe un server FTP. Web-ul nu aduce schimbari aici, face doar ca obŃinerea
fişierelor să se facă mai uşor, întrucât FT'P are o interfata mai puŃin prietenoasă. În viitor
probabil FTP-ul va dispărea, deoarece un server de HTTP poate face tot ce face un server
FTP, şi chiar mai mult (desigur mai exista nişte argumente legate de eficienŃă).
Este posibil să se facă acces la un fişier local ca la o pagină Web, fie utilizând
protocolul file (fişier), sau pur şi simplu utilizând numele fişierului. Această abordare este
similară utilizarii protocolului FTP, dar nu implică existenta unui server. Desigur
funcŃionează numai pentru fişierele locale.

24
 Protocolul mailto permite transmiterea poştei dintr-un program de navigare. Pentru
a face această operaŃie se selectează butonul OPEN şi se specifică un URL constând din
mailto: urmat de adresa destinatarului. Majoritatea programelor de navigare vor raspunde
cu un formular care are intrari corespunzatoare subiectului şi altor informaŃii din antet şi
spaŃiu pentru mesaj.
În ciuda tuturor acestor proprietăŃi, creşterea Web a scos în evidenŃă şi o slabiciune
a metodei utilizarii URL-urilor. Pentru o pagina care este foarte des referită, ar fi de
preferat să existe mai multe copii pe servere diferite, pentru a reduce traficul în reŃea.
Problema este că URL-urile nu oferă nici o posibilitate de indicare a unei pagini fară să se
specifice unde este localizată pagina respectivă. Pentru a rezolva această problema şi a
permite multiplicarea paginilor se cercetează posibilitatea creării unui URL generalizat.

6.15. Limbajul HTML

Stocarea informaŃiilor pe Web este realizată sub un format special denumit HTML.
Pentru a vizualiza o pagină Web aceasta trebuie să fie în format HTML pentru ca
browser-ul să o poată traduce în imagini, sunete, texte etc.
HTML (HyperText Markup Language) a apărut la începutul anilor '90, ca
urmare a necesităŃii existenŃei unui limbaj universal care să poată permite accesarea
documentelor la nivel global. Crearea HTML a determinat dezvoltarea spectaculoasă a
Internetului. Limbajul HTML a apărut odata cu apariŃia Web-ului, fiind utilizat ca un
limbaj de "comunicare" pe Web.

6.15.1. Istoric

HTML a fost dezvoltat iniŃial, în anul 1989, de Tim Berners-Lee (cercetător la

Consiliul European pentru Cercetare Nucleară -CERN, laboratorul european pentru fizica
particulelor de la Geneva). Acesta fiind nevoit să gasească o cale de a transmite
informaŃii între cercetătorii din domeniul fizicii energiilor înalte din diferite zone
geografice şi totodată de a găsi o modalitate de a simplifica procesul de găsire a
informaŃiilor pe Internet şi a propus "un sistem hipertext" de comunicare între
calculatoare. Acest sistem crea posibilitatea să se lege documente prin intermediul unei
reŃele de calculatoare, pentru utilizarea în comun a rezultatelor cercetărilor ştiintifice.
CERN a promovat Web-ul, urmărind eventuala sa dezvoltare de la o reŃea locală la o
reŃea globală, accesibilă în întreaga lume. Web-ul a fost utilizat public pentru prima oară
în ianuarie 1992, la Geneva, oferind acces la datele existente în site-urile Web ale CERN.

25
În cadrul acestui proiect documentele erau stocate pe unul sau mai multe calculatoare,
numite servere Web, iar acces la acestea se realiza utilizând un program special numit
browser Web. Astfel prin intermediul Internet-ului utilizatorii se puteau conecta la un
server Web pentru a solicita anumite documente Web. Serverul Web ca răspuns, livra
documentul utilizatorului, acesta putând să-l parcurgă şi să-l afişeze cu ajutorul
programului browser. Un server putea răspunde la cererile mai multor utilizatori în
acelaşi timp. In aprilie 1993, dupa aproape un an şi jumatate numărul serverelora ajuns la
peste un milion.
Web-ul este utilizat de către browser-ul utilizatorului pentru a putea vizualiza
paginile de pe Internet. Aceste pagini conŃin în principal informaŃii sub formă de text dar
şi sub formă video (imagini statice sau animaŃie) sau audio.

6.15.2. Trăsăturile limbajului HTML

HTML-ul este un set de convenŃii pentru marcarea porŃiunilor de document astfel

încât fiecare porŃiune să apară cu format distinct atunci când documentul este accesat de
un program de analiza sintactica (parser). HTML este limbajul de marcare ce stabileşte
aspectul documentelor WWW (World Wide Web), iar prin intermediul browser-elor se
poate vedea documentul gata formatat.
Pe parcursul anilor, limbajul a evoluat (HTML 3.0, HTML 3.2, HTML 4 şi cel mai
recent HTML 4.01), oferind cu fiecare versiune noi facilităŃi.
La acest limbaj se remarcă câteva trăsături cum ar fi:
 independenŃa de platformă (modul de afişare al documentului este acelaşi,
indiferent de calculator, adică cu acelaşi font, grafică şi culori);
 structurarea formatării;
 posibilităŃile hypertext (orice cuvânt, imagine sau alt element al documentului
vizualizat de utilizator poate fi referinŃă la un alt document, ceea ce uşurează
navigarea în cadrul aceluiaşi document sau între documente diferite).
HTML este un limbaj simplu, compus din coduri speciale (marcaje) care se înserează
într-un text pentru a adauga informaŃii despre formatare. Este derivat din SGML
(Standard Generalized Markup Language), un sistem pentru definirea tipurilor de
documente structurate, destinat să reprezinte instaŃe ale acestor tipuri de documente. La
baza SGML şi a HTML se află acelaşi principiu: descrierea conŃinutului unui document se
face într-un fişier text obişnuit (ASCII). S-a urmărit ca aceste fişiere să poată fi create cu
editoare de text simple cum este de exemplu NotePad şi WordPad.
Modul de apelare al acestui editor este prezentat în figura 2.

26
 Figura 2. Apelarea editorului Notepad

Un document HTML este un fişier text cu extensia html sau htm, cu următoarea
sintaxă: "numefişier.html". Un singur inconvenient al realizarii paginilor Web cu ajutorul
editoarelor de texte este faptul că trebuie cunoscut limbajul HTML.
Pentru a putea vizualiza un program scris într-un editor oarecare se va proceda în
modul următor:
1. se copiază programul cu Edit/Copy
2. se deschide Notepad prin Start/Programs/Accessories/Notepad
3. se transferă programul în Notepad cu Edit/Paste
4. se salvează programul cu extensia .html
5. se porneşte Netscape Navigator sau Internet Explorer şi se parcurge următoarea
secvenŃă, după cum se poate vedea în figura 3 :
a) se dă CTRL-O şi se deschide fereastra Open;
b) în fereastra Open se selectează butonul Browse
c) în urma selectării butonului Browse apare fereastra Microsoft Internet
Explorer şi se caută fişierul pe care dorim să-l vizualizăm;
d) se selectează fişierul dorit, dând click pe numele acestuia, în exemplul
nostru Program1;
e) se apasă butonul Open şi se închide fereastra Microsoft Internet
Explorer

27
 f) în fereastra Open este selectată calea spre fişier şi se apasă butonul
OK pentru a vizualiza pagina corespunzătoare programului selectat.

Figura 3. Specificarea căii unui fişier HTML în Internet Explorer

6.15.3. Marcajele HTML

Documentele HTML încep cu notaŃia <html> şi se termină cu </html>. Aceste

marcaje se numesc în literatura de specialitate tag-uri (adică marcaj în limba engleza),
scrise între paranteze unghiulare de forma <nume_marcaj>. Prin convenŃie, toate
marcajele HTML încep cu o paranteză unghiulară deschisă "<" şi se termină cu o
paranteză unghiulară închisă " > ". Parantezele unghiulare sunt elementele care indica
prezenŃa unui marcaj. Numele marcajelor poate fi scris oricum, limbajul nefiind senzitiv
la literele mari/mici (case sensitive), adică <html> =<HTML>=<Html>=<HtmL>.
Caracterele "spaŃiu" şi "CR/LF" ce apar între marcaje sunt ignorate de către
browser.
Marcajele dintre aceste paranteze transmit comenzi către browser pentru a afişa
pagina într-un anumit mod. Aceste marcaje sunt de două tipuri:
 individuale (ex. <br>)
 perechi (ex. <p>...</p>) - de mentionat că sfârşitul unui marcaj este indicat prin
utilizarea caracterului "/" în faŃa numelui de marcaj.
În funcŃie de modul de formatare a paginii, avem marcaje de tip:
 bloc: este afişat sub elementul anterior (ex. <p>)

28
  inline: este afişat dupa elementul anterior (ex. <span>)
 table: este afişat sub forma unui tabel.
Marcajele de tip pereche pot fi imbricate:
<nume_marcaj1>
<nume_marcaj2>
................
</nume_marcaj2>
</nume_marcaj1>
Browser-ul ignoră marcajele şi opŃiunile pe care nu le recunoaşte.
Unele marcaje permit utilizarea unor atribute care se vor scrie în marcajul de
început:
<nume_marcaj optiune1=valoare1 optiune2=valoare2 ...>
................
</nume_marcaj>

6.15.4. Structura unui program

Un document HTML 4 are următoarea structură:

1. secŃiunea de antet HEAD, delimitata de marcajele <HEAD> … </HEAD>
2. secŃiunea cu conŃinutul documentului BODY, delimitata de marcajele <BODY>
… </BODY> sau <FRAMESET> … </FRAMESET>
Programul HTML prezentat în figura 4 prezintă structura cadru HTML. Vizualizând
acest program Internet Explorer va arăta o pagină goală.
:
<html>
<head>
</head>
<body>
...........
</body>
</html>

Figura 4. Structura unui program HTML

29
 6.15.4.1. SecŃiunea de antet

SecŃiunea de antet este cuprinsă între marcajele <head> … </head>. InformaŃiile

cuprinse în această secŃiune nu vor fi afişate de browser, cu excepŃia marcajului <titlu>.
Marcajul <titlu> este obligatoriu şi poate apare doar în secŃiunea HEAD. El va conŃine
un titlu relevant pentru pagină, fiind deosebit de important pentru motoarele de căutare.
Dintre marcajele care nu sunt afişate de browser existente în secŃiune HEAD sunt:
• <META> - poate conŃine cuvinte cheie, o descriere a paginii, numele autorului
paginii, frecvenŃa (teoretică) cu care motoarele de căutare ar trebui să reindexeze
pagina, etc. DeclaraŃiile META implică în general declararea unei proprietăŃi şi a
valorii asociate acelei proprietăŃi.
<META NAME="nume" CONTENT="continut">
• <base> - stabileste URL-ul de "baza" al documentului. Toate referinŃele (<a
href="nume_pagina.html"></a>, respectiv <img src="nume_imagine.gif">) din
documentul respectiv vor fi deschise relativ la marcajul <base>.
<head>
<base href="http://www.spiru_haret.ro/index.php" target="_top">
</head>
SecŃiunea HEAD a unui document HTML este prezentată în figura 5.
Marcatorii existenŃi în această secŃiune sunt în număr de 6, <h1>, <h2>, <h3>,
<h4>, <h5>, <h6> prezentaŃi în figura 6, indicând dimensiunea de scriere a textului
pentru a da posibilitatea evidenŃierii titlului paginii faŃă de alte texte din pagină.
Dacă introducem mai multe linii de text într-o pagină de program, browser-ul va
afişa textul pe un singur rând, întrucât caracterele "CR/LF" sunt ignorate de acesta.

<head>
<titlu> Curs HTML </titlu>
<META name="author" content="Vasilescu Ofelia">
<META name="copyright" content="© 2007 Spiru Haret">
<META name="keywords" content="curs, html, anul_I, ZI, FR, ID,
elearning">
</head>

Figura 5. SecŃiunea de antet - HEAD

30
 Codul pentru editorul Vizualizarea de Internet
Notepad Explorer
<h1> PROIECT </h1>
PROIECT
<h2> PROIECT </h2>
Proiect
<h3> PROIECT </h3> Proiect
<h4> PROIECT </h4> Proiect
<h5> PROIECT </h5> Proiect
<h6> PROIECT </h6> Proiect

Figura 6. Marcaje folosite în secŃiunea de antet

Trecerea pe o linie nouă se face la comanda explicită prin marcajul <br> (de la
"line break" care înseamnă întrerupere de linie) care trebuie să apară în pagină.
Pentru centrarea titlului în cadrul paginii se foloseşte marcajul <center> iar pentru
terminarea acŃiunii se utilizează </center>.
Ca în orice limbaj de programare şi în HTML există posibilitatea de a introduce
comentarii, folosind marcajul <!-- textul comentariului -->
Folosind marcajele prezentate programul va arata ca în figura7.
<!—Programul 1-->
<html>
<head>
<titlu><center>PROIECT</center></titlu>
</head>
<body>
...........
</body>
</html>

Figura 7. Utilizarea marcajelor secŃiunii de antet

31
 6.15.4.2. Sectiunea BODY

Această secŃiune este cuprinsă între marcajele <body>...... </body> şi poate avea
următoarele atribute:
<body [ BACKGROUND="adresa_imagine"] [ BGCOLOR="#rrggbb"|"culoare"]
[TEXT="#rrggbb"|"culoare"] [ LINK="#rrggbb"|"culoare"]
[VLINK="#rrggbb"|"culoare"] [ ALINK="#rrggbb"|"culoare"]
LEFTMARGIN=marg_st] [ TOPMARGIN=marg_top]>
................
conŃinut document
.................
</body>
Marcajul de sfârşit (</BODY>) nu este obligatoriu.

A. Culoarea de fond
O culoare poate fi precizată în două moduri:
1. printr-un nume de culoare, conform sintaxei:
<body bgcolor="gray">
fiind disponibile cel puŃin 16 nume de culori: aqua, black, fuchsia, graz, green,
lime, maroon, navy, olive, purple, red, silver, teal, white şi zellow.
2. printr-o constantă "#rrggbb", conform standardului de culoare RGB (Red, Green,
Blue). O astfel de constantă se formează astfel: "#rrggbb" unde r,g şi b sunt cifre
hexazecimale care pot lua valorile: 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9,a,A,b,B,c,C,d,D,e,E,f,F şi în
acest fel pot fi definite 65536 culori, utilizând sintaxa:
<body bgcolor="#999999">
Culoarea paginii prin cele două modalităŃi prezentate mai sus este gri ilustrată şi în
programul din figura 8.

Culoarea textului
Culoarea textului se realizează prin intermediul atributului text tot prin două
modalităŃi:
 printr-un nume de culoare, conform sintaxei:
<body text="gray">
 printr-o constantă "#rrggbb", conform sintaxei
<body text="#999999">
În programul din figura 8 culoarea aleasă pentru text este roşu.

32
 <!—Programul 2-->
<html>
<head>
<title> Curs HTML </title>
<META name="author" content="Vasilescu Ofelia">
<META name="copyright" content="© 2007 Spiru Haret">
<META name="keywords" content="curs, html, anul_I, elearning">
</head>
<body bgcolor="#999999" text="red" leftmargin=0 topmargin=0>
<!—Linia precedentă nu este afişată de browser -->
<p>Textul primului paragraf </p>
<p>Textul următorului paragraf </p>
</body> <! Acest marcaj de sfârşit al corpului documentului nu este
obligatoriu >
/html>
Figura 8. Utilizarea culorii de fond şi a marcajului de paragraf

Pentru celelalte atribute culoarea se stabileşte similar ca în cazul textului.

PoziŃionarea conŃinutului paginii Web faŃă de marginile ferestrei browser-ului se
poate face cu ajutorul a două atribute leftmargin şi topmargin (care sunt extensii
Microsoft şi nu funcŃionează decât în Internet Explorer 3+):
 leftmargin stabileşte, în pixeli, marginea stângă a documentului adică distanŃa
dintre marginea stângă a fereastrei browser-ului şi marginea stângă a
conŃinutului documentului;
 topmargin stabileşte, în pixeli, marginea de sus a documentului adică distanŃa
dintre marginea de sus a fereastrei browser-ului şi marginea de sus a
conŃinutului documentului care va fi afişată de browser (text,
imagini, etc.).
Atributele textului afişat apar în cadrul marcajului <basefont>, conform sintaxei :
<basefont size=număr color=culoare style=font>
unde:
 număr – poate fi o valoare (1,2,3,4,5,6,7) între 1 şi 7, 1 pentru font-ul cel mai
mic şi 7 pentru fontul cel mai mare;
 culoare – poate fi precizată prin nume sau constantă RGB;

33
  font – poate fi un font generic ca "Times New Roman", "Helvetica" sau
"Ariel" ; se acceptă ca valoare şi o listă de fonturi separate prin virgul, de
exemplu : " Times New Roman,Helvetica, serif, courier".
Acest marcaj este singular, fără delimitator de sfârşit de bloc. Domeniul de
valabilitate al caracteristicilor precizate de această etichetă se întinde de la locul în care
apare marcajul până la sfârşitul paginii sau până la un nou marcaj <basefont>. Dacă acest
marcaj lipseşte atunci textul din pagina Web are atributele implicite stabilite de browser-
ul utilizat. Atributele implicite sunt:
size = 3, color = black şi style = "Times New Roman".
În exemplul din figura 8 a aparut un marcaj nou <p> (paragraf). Pentru formatarea
textului pot fi folosite diferite stiluri utilizând următoarele marcaje:
 <b>...</b> - blocul de text apare cu caractere îngroşate
 <i>...</i> - blocul de text apare cu caractere inclinate
 <u>...</u> - blocul de text apare cu caractere subliniate
 <s>...</s> - blocul de text apare cu caractere "taiate"
 <pre>...</pre> - marcajul de informŃie preformatată
o conserva toata caracterele şi spaŃierile de linii
o utilizează un font diferit (Courier)
 ^... - secvenŃă de text aliniată ca exponent
 _... - secvenŃă de text aliniată ca indice
 <br> - textul după acest marcaj este trecut pe o linie nouă şi poate apare oriunde
în text
• <hr> - trasează o linie subŃire orizontală
Programul din figura 9 evidenŃiază efectele marcajelor menŃionate mai sus.

<html>
<head>
<titlu><h3><center><u>Marcaje pentru formatarea textului
</head>
<body>
<hr> Trasează o linie subŃire orizontală <br>
<i> Scriere cu caractere inclinate </i> <br>
<b> Scriere cu caractere îngroşate </b> <br>
</body>
</html>
Figura 9. Marcaje pentru formatarea textului

34
 6.15.4.2.1. Fontul unui text

Textul scris pe o pagină poate fi realizat utilizând diverse fonturi (stiluri de

caractere) pentru care se vor preciza atributele. În cazul în care sunt utilizate mai multe
fonturi, acestea vor fi separate prin virgulă.
Un font este caracterizat de următoarele atribute:
 Culoarea, stabilită prin atributul color, se precizează prin două moduri similar
culorii textului ;
 tipul sau stilul este stabilit prin atributul face ;
 mărimea definită prin atributul size ; valorile acestui atribut pot fi cuprinse între 1
(cel mai mic) şi 7 (cel mai mare) ;
 grosimea definită prin atributul weight ; valorile acestui atribut pot fi cuprinse
între 100 (cel mai subŃire) şi 900 (cel mai gros) ;
Toate aceste atribute aparŃin etichetei permŃând înserarea de blocuri de text
personalizate (figura 10)

<!—Programul 4-->
<html>
<head>
<titlu><h3><center>FONT </center> /h3></titlu>
</head>
<body> <pre>
<font size=7 color="green" face="Times New
Roman"><b><u>Cuprins </u></b> </font><br>
<font size=5 color="blue" face="Times New Roman">
<b>Capitolul 1</b> </font><br>
<font size=4 color="red" face="Arial">
Paragraful 1.1.
Paragraful 1.2. </font><br>
</pre>
</body>
</html>

Figura 10. Specificarea fontului unui text

35
 6.15.4.2.2. Blocuri de text

Etichetele pentru blocurile de text nu se referă la particularităŃile caracterelor ce

compun textul, ci la funcŃiile pe care le poate avea un bloc de text în cadrul paginii Web.
Toate aceste etichete produc automat trecerea la un rând nou şi adăugarea unui spaŃiu
suplimentar.

Înserarea unei adrese

Înserarea unei adrese se realizează cu ajutorul unei etichete dedicate :
<address> … </address>
după cum se poate vedea în figura 11.

<!—Programul 5-->
<html>
<head>
<titlu><h3><center>Înserarea unei adrese </center>
/h3></titlu>
</head>
<body>
<b><u> Adresa de contact </u></b></hr>
<address>Universitatea Sipu Haret </hr>
Str. Academiei nr. 5, sector 3 </hr>
Telefon: 3168392 </hr>
E+mail: spiruharet@zahoo.ro </address>
</body>
</html>
Figura 11. Înserarea unei adrese

Blocuri preformatate
Pentru ca browser-ul să interpreteze corect caracterele "spaŃiu", "tab" şi "CR/LF" ce
apar în cadrul unui text, acesta trebuie scris între marcajele <pre> …</pre> după cum se
poate observa figura 12.

36
 <!—Programul 3-->
<html>
<head>
<titlu><h3><center>Bloc preformatat </center> /h3></titlu>
</head>
<body> <pre>
<b><u>Cuprins </u></b>
<b>Capitolul 1</b>
Paragraful 1.1.
Paragraful 1.2.
</pre>
</body>
</html>

Figura 12. Realizarea unui bloc preformatat

6.15.4.3. LISTE

HTML ofera mai multe mecanisme pentru specificarea a trei tipuri de liste.
Indiferent de tipul de listă aceasta trebuie să conŃină cel puŃin un element. Cele trei tipuri
de liste sunt:
A. liste de tip definiŃie
B. liste ordonate (marcate)
C. liste neordonate (numerotate)

A. Liste de tip definiŃie

Unul dintre cele mai obişnuite elemente în paginile HTML sunt seturile de definiŃii,
referinŃe sau indexuri. Un exemplu concret îl reprezintă glosarele în care cuvintele,
însoŃite de definiŃiile corespunzătoare sunt listate alfabetic.
Listele de tip definiŃie (figura 13) sunt introduse prin intermediul marcajelor:
 <dl>...</dl> - lista definiŃii (definition list)
 <dt> - termenul definit (definition term)
 <dd> - definiŃie (definition)

37
<html>
<head>
<title><u>Listă de definiŃie </u></title>
</head>
<body>
<dl>
<dt>ReŃea de calculatoare
<dd> ansamblu de calculatoare autonome, interconectate prin intermediul
unor medii de comunicaŃie.
<dt>Domeniu
<dd>Nume unic prin care se identifica un site pe Internet
</dl>
</body>
</html>

Figura 13. Specificarea unei liste de definiŃii

B. Liste neordonate
Listele neordonate (figura 14) sunt introduse prin intermediul marcajelor:
 <ul>...</ul> - lista neordonata (unordered list)
 <li> - element lista

<html>
<head>
<title>Listă neordonată</title>
</head>
<body>
<p>În HTML listele pot fi:</p>
<ul type="square">
<li>liste neordonate
<li>liste ordonate
</ul>
</body>
</html>

Figura 14. Specificarea unei liste neordonate

38
 C. Liste ordonate
Listele ordonate (figura 15) sunt introduse prin intermediul marcajelor:
 <ol>...</ol> - lista ordonata (ordered list)
 <li> - element lista
Atributul start setează numărul de început pentru primul element al listei ordonate.
DiferenŃa dintre listele ordonate şi cele neordonate consta în înlocuirea punctelor
din enumerare cu numere. Prin vizualizarea, în browser, a exemplelor anterioare se poate
înŃelege diferenŃele în modul de afişare a celor două tipuri de listă.

<html>
<head>
<title>Listă ordonată</title>
</head>
<body>
<p>În HTML sunt disponibile 3 tipuri de liste:
<ol start="1">
<li>liste de tip definitie
<li>liste neordonate
<li>liste ordonate
</ol>
</body>
</html>
Figura 15. Specificarea unei liste ordonate

6.15.4.4. REFERINłE (link-uri)

ReferinŃele sau legăturile pot fi făcute către alte pagini şi atunci se numesc externe
sau pot fi efectuate salturi în cadrul aceleeaşi pagini şi se numesc ancore..

6.15.4.4.1. ReferinŃe externe

ReferinŃele externe sau legăturile către alte pagini pot fi de două feluri, absolute
sau relative, după cum se poate vedea în exemplul din figura 16. ReferinŃele relative sunt
folosite în interiorul site-urilor, întrucât browse-ul adaugă automat numele domeniului la
fiecare referinŃă.

39
 Marcajul HTML principal pentru efectuarea referinŃelor relative sau a legăturilor
către alte pagini din cadrul unui site, în cadrul aceluiaşi director, are următoarea formă :

<a href="pagina_urmatoare.html">pagina următoare</a>

În cadrul unei referinŃe absolute este trecută explicit întreaga cale a paginii la care
se face legătura şi are următoarea formă :

<a href="http://www.spiruharet.ro/pag.html">http://www.spiruharet.ro/pag.html<a>
ReferinŃele absolute se folosesc atunci când se doreşte să se trimită utilizatorul pe
un alt site (domeniu), dar acestea pot fi folosite şi în interiorul site-ului, însă acest lucru
va implica un efort mai mare în scrierea paginilor, iar în cazul în care site-ul se va muta
pe un alt domeniu toate referinŃele trebuie să fie refăcute.
ReferinŃele pot fi către pagini html, dar şi către alte tipuri de fişiere cum ar fi
imagini, fişiere audio, video, documente în alte formate, etc.

<html>
<head>
<title>ReferinŃă </title>
</head>
<body>
<p>
<a href="http://www.spiruharet.ro">Spiru Haret </a>
<p>
<a href="pagina_urmatoare.html">pagina următoare</a>
</body>
</html>

Figura 16. Specificarea referinŃelor externe

6.15.4.4.2. Ancore

Ancorelele sunt utilizate în cazul documentelor de dimensiuni mari în care se

doreşte efectuarea unor salturi către anumite secŃiuni. Ancorele asigură uşurinŃa în
navigare în paginile de dimensiuni mari şi are urmatorul format :

40
<a name="nume_ancora"> nume_ancoră </a>

Numele ancorelor nu poate conŃine spatii şi trebuie sa fie unic în pagina respectivă.
Aceste nume pot fi scrise cu litere mici sau cu litere mari deoarece în HTML înseamnă
acelaşi lucru. Nu este nici o diferenŃă între "nume_ancoră" sau "NUME_ANCORĂ"
Odată ce am definit ancora trebuie să se definească şi legătura activă către ancora
respectivă. Ea va fi o referinŃă hypertext în formatul urmator:
<a href="#nume_ancora">Legătură către ancoră</a>
Exemplul din figura 17 evidentieaza efectele marcajelor mentionate mai sus.

<html>
<head>
<title>ANCORE </title>
</head>
<body>
<a name="ancore"><b>Ancore</b></a><br><br>
<p>
Ancorelele sunt utilizate în cazul documentelor de dimensiuni mari în
care se doreşte efectuarea unor salturi către anumite secŃiuni.
<p>
<a href="#ancore">Salt la titlu</a>
</body>
</html>

Figura 17. Specificarea unei ancore

Trebuie reŃinut că există posibilitatea de a crea referinŃe către ancore aflate în

documente externe:
<a href="pagina.htm#nume_ancora">Legătură la o ancoră externă</a>

6.15.4.5. Înserarea imaginilor

Imaginile sunt utilizate pentru a îmbunătăŃii transmiterea mesajului către utilizatori.

O pagină în care imaginile sunt combinate cu textul poate face pagina mult mai atractivă.

41
Există multe formate de fişiere grafice ca : psd, png, jpg, pcx, bmp, gif, wmf, etc., însă
doar câteva sunt universal recunoscute de browser-e. Formatele recunoscute sunt :
 GIF - GRAPHICS INTERCHANGE FORMAT - format de compresie fără a
pierde din calitate.
 JPG - format de compresie care pierdere din calitate introdus de JOINT
PHOTOGRAPHIC EXPERT GROUP.
 PNG - PORTABLE NETWORK GRAPHIC - format de compresie fără pierderea
calităŃeii care are, în general, dimensiuni mai mari decât primele două formate
menŃionate.
Introducerea unei imagini intr-o pagina HTML se face prin marcajul <img> după
cum se poate vedea în figura 18.

<html>
<head>
<title>Pagina mea</title>
</head>
<body>
<img src="fotografie.gif">
</body>
</html>
Figura 18. Specificarea unei imagini

Atributul src specifică locaŃia imaginii. Alături de src, marcajul <img> are atribute
urmatoarele (figura 19):

<html>
<head>
<title>Pagina cu imagine</title>
</head>
<body>
<img src="imagine.gif" width="100" height="100"
border="0" hspace="10" vspace="10" align="left">
</body>
</html>

Figura 19. Specificarea atributelor unei imaginii

42
  alt specifică un text alternativ pentru cazul în care imaginea nu poate fi afişată.
 border trasează un chenar în jurul imaginii.
 width şi height vor specifica lăŃimea, respectiv înalŃimea imaginii.
 hspace, vspace specifică spaŃiul care va fi păstrat în jurul unei imagini.
In general, atunci când este înserată o imagine într-un text, acesta este aliniat în
partea inferioară a imaginii dacă nu este specificat atributul align, cu valorile left, right.
Rolul atributului este de a evita "pierderea" acestui.

6.15.4.6. Inserarea fişierelor audio

Introducerea de secvente audio se poate realiza prin doua modalitati:

1. sub forma unei referinte(link) cum se poate vedea în figura 20.
2. prin intermediul marcajelor embed (figura 21) sau bgsound (figura 22).

<html>
<head>
<title>Inserarea unui fişier audio ca referinŃă </title>
</head>
<body>
<p> Execută click pe legătura următoare
<a href="sunet.au">
<p> Fisierul audio va fi rulat în cadrul unei aplicaŃii existente pe
calculator cum ar fi Media Player
</body>
</html>
Figura 20. Înserarea unui fişier audio ca referinŃă

Marcajul embed poate avea atributele urmatoarele:

 autostart setat true, are ca efect rularea fişierului audio imediat după încarcare;
 hidden setat true, nu va afişa interfaŃa pentru rularea fişierului audio;
 loop setat true, are ca efect reluarea secvenŃei audio la "nesfârşit";
 volume are rolul de a seta volumul de redre a secvenŃei audio ;

43
 <html>
<head>
<title>Inserare secventa audio cu embed</title>
</head>
<body>
<embed src="aaa.wav" width="200" height="200"
autostart=false hidden=false loop=true volume=50>
</body>
</html>
Figura 21. Înserarea unui fişier audio utilizând marcajul embed

În HTML 4 embed este înlocuit de marcajul object. Există trei formate de fişiere
care sunt recomandate pentru utilizarea cu acest marcaj: wav, au şi midi.
Marcajul bgsound va rula o secvenŃă audio în fundal. Acest marcaj, fiind o extensie
Microsoft, va funcŃiona numai în Internet Explorer.

<html>
<head>
<title>Inserare secventa audio cu bgsound</title>
</head>
<body>
<bgsound src="aaa.wav" loop=10>
</body>
</html>

Figura 22. Înserarea unui fişier audio utilizând marcajul bgsound

6.15.4.7. Cadre (frame)

Cadrele oferă posibilitatea de a împărŃi pagina HTML în mai multe zone, fiecare
rulând un document HTML diferit. În acest fel, într-un cadru poate fi păstrată vizibil o
parte a informaŃiei, în timp ce, într-un alt cadru, o altă parte a informaŃiei este derulată
(scroll) sau înlocuită.
Avantajul acestei metode este dimensiunea (KB) mai mică a fiecărui cadru în parte,
iar în acest fel se micşorează timpul de încărcare.
Cadrele sunt introduse cu ajutorul a două tipuri de marcaje. Prin perechea de
marcaje <frameset>...</frameset> se defineşte modul de împărŃire al ferestrei (spaŃiul

44
alocat fiecărui cadru în parte) iar prin marcajul <frame> sunt definite cadrele propriu-
zise.
Marcajul <frameset> are atributele urmatoare:
 border defineşte lăŃimea chenarului;
 bordercolor specifică culoarea chenarului, în format RGB.
 cols defineşte dimensiunile sau proporŃiile cadrelor pe verticală ; aceste
dimensiuni pot fi precizate ca valoare absoluă (în pixeli) sau ca valoare relativă
(în procente).
 rows defineşte dimensiunile sau proporŃiile cadrelor pe orizontală ; aceste
dimensiuni pot fi precizate ca valoare absoluă (în pixeli) sau ca valoare relativă
(în procente).
Marcajul <frame> are urmatoarele atribute:
 frameborder indică dacă cadrul este afişat cu chenar; în cazul în care nu se
afişează chenarul, cadru are setat frameborder=no.
 longdesc indică o legătură către o descriere "lunga" a cadrului respectiv care
completează descrierea realizată prin atributul title.
 src specifică referinŃa către conŃinutul initial încărcat în elementul <frame>.
ReferinŃa poate fi absolută sau relativă.
 name defineşte un nume pentru cadrul curent.
 scrolling specifică browser-ului afişarea/ascunderea barei de derulare(scroll)
dintr-un cadru. Acest atribut poate avea următoarele valori:
 auto afişarea barei de derulare se face doar în cazul în care conŃinutul
depăşeşte spaŃiul afisabil ;
 yes bara de derulare este afişatş permanent ;
 no bara de derulare nu se afişează.
 marginwidth, marginheight specifică distanŃa dintre marginea interioară a
cadrului şi conŃinutul afişabil. Atributul marginheight stabileşte distanŃa pentru
marginea superioară/inferioară a cadrului. Atributul marginwidth stabileste
distanta pentru marginea stângă/dreaptă a cadrului.
Exemplul din figura 23 defineşte un <frameset> cu două coloane şi două rânduri.

45
<html>
<head>
<title>Un document cu 3 cadre</title>
</head>
<frameset cols="30%, 70%">
<frameset rows="200, 200">
<frame src="cadru1_cuprins.html" name="Cuprins">
<frame src="cadru2_conŃinut.html" name="conŃinut">
</frameset>
<frame src="cadru3_imagine.html">
<p>Acest document contine:
<ul>
<li><a href="cadru1_cuprins.html">continut</a>
<li><a href="cadru2_conŃinut.html">continut</a>
<li><img src="cadru3_imagine.html" alt="imagine">
</ul>
</frameset>
</html>

Figura 23. Specificarea unei paginii cu trei cadre

46
SUMAR:

• ReŃeaua de calculatoare conŃine un număr de calculatoare interconectate în

vederea partajării resurselor hardware, software şi accesului la informaŃii.
• Conectarea se realizează prin intermediul plăcii de reŃea sau a modem-urilor.
• După aria de cuprindere reŃelele pot fi de tip LAN sau WAN;
• Din punct de vedere constructiv: magistrală, stea, Token Ring, inel
Comentariu. Mediul Internet este cel mai mare sistem informatic din lume, perfect legal
si in multe cazuri gratuit. Resursele pe care le ofera sunt imense si ele se schimba
aproape zilnic, asa cum se schimba tehnologiile informatice.

47