Sursele de informaţie care sunt definite printr-o variabilă S, cea ia valori dintr-o mulţime finită de elemente distincte se numesc surse cu mesaje discrete. Sursele care se definesc printr-o variabilă S, ce poate lua orice valori într-un anumit interval se numesc surse cu mesaje continue.

De obicei, momentele de timp t₁, t₂, … t_mi se definesc conform relaţie

t_i = t_i-1 + Δt

Mărimea Δt se numeşte perioada de eşantionare. Valoarea concretă a perioadei de eşantionare Δt este determinată de viteza cu care S(t) variază în timp.

Operaţia de transformare a mesajelor continue în eşantioane se numeşte discretizare în timp sau eşantionare.

În scopul evaluării cantităţii de informaţie dintr-un eşantion, se rotunjeşte valoarea S(t ) la una din valorile prestabile s₁, s₂, … s_n (fig.1).

Aceste valori se numesc cuante, iar operaţia de transformare a valorilor curente ale mesajelor continue în cuante se numeşte discretizare în valoare sau cuantificare.

Numărul eşantioanelor m şi numărului cuantelor n se determină din următoarele relaţii:

m  =    (T / Δt) +1;    n = {(s_max-s_min )/Δs} +1,

unde T este durata mesajului continuu.

De unde rezultă, că cantitatea de informaţie într-un eşantion este:

I = log₂ n = log₂ [{(s_max-s_min)/Δs} +1],

iar cantitatea informaţiei într-un mesaj continuu:

V = mI = [(T / Δt) +1] = log₂ [{(s_max-s_min)/Δs} +1],

Dispozitivul care transformă mesajul continuu aplicat la intrare într0o succesiune  de cuvinte de cod se numeşte convertor-analog. Transformarea cuvintelor de cod aplicate la intrare în valorile cuantelor respective se realizează cu ajutorul convertoarelor numeric-analogice.