Practica pedagogică a inventat trei variante principale ale modelului transmisiv.

a) varianta patrimonială.

Acest model, numit şi model succesoral, asigură o dublă transmitere:

• a unui conţinut considerat drept un bine, un patrimoniu (transmitere în spaţiu);
• a unui conţinut destinat urmaşilor, succesorilor (transmitere în timp).

În ultimul caz conţinuturile sunt în prealabil selectate: se aleg conţinuturile care-l reprezintă cel mai bine pe transmiţător.

b) varianta de alternare „de la maestru la discipol”

Modelul era cunoscut de acum în Grecia Antică. La baza modelului se află relaţia ce leagă un profesor (maiestru) şi un instuit (discipol). Instruitul îi recunoaşte profesorului dreptul de a se pronunţa, deoarece ultimul este competent într-o profesie/disciplină.

c) varianta propusă de Descartes sau logica progresului tehnic

Filozoful, matematicianul şi naturalistul francez R. Descartes a pus în centrul multiplelor sale cercetări relaţia dintre Om şi Natură. R. Descartes estima că „totul” poate fi explicat, dacă există posibilitatea de a-l „desface” în elemente constitutive. Conform lui R. Descartes, totul este egal cu suma părţilor constitutive. Aceste idei au fondat logica analizei şi sintezei, numită şi logica decupării. Această logică a influenţat evoluţia multiplelor domenii:

• în medicină – disecţia în anatomie;
• în industrie – producerea în lanţ/teylorism-ul;
• în sistemul educativ – decuparea cunoştinţelor în discipline.