Așa cum zicea Socrate, Știu doar că nu știu nimic. Un profesor cu o adevărată inteligență vede orizonturi neatinse, iar vanitatea acestuia nu-i dă dreptul la o laudă de sine. În plus, o persoană inteligentă nu vorbește prea mult despre el însuși, dar ascultă mai multe și este un diplomat prea bun pentru a-și face promovarea în așa fel. Un pedagog cu adevărat inteligent se bucură de aceste cuvinte din spusele altor persoane)))
Cineva spunea: un învățător bun învață, un învățător foarte bun - inspiră. Iar pentru aceasta el trebuie să-l „ridice” pe elev la nivelul său. Din nefericire, mulți profesori consideră că această „înălțare” a elevului poate avea consecințe nefaste pentru „autoritatea” profesorului
Domn Profesor, relația aceasta asimetrică între profesor-elev are o explicație istorică și evolutivă. Nici o profesie nu se învața din timpul școlii. Cea de profesor se învață din modelele comportamentale ale cadrelor didactice care au format și dezvoltat copilul. Un cadru didactic consider că este o sumă a experiențelor acumulate din comportamentele celor ce l-au format în diferite etape și sigur plus propria formare și experiență.
Oare nu ar fi bine să mai știm și de alte modele de relație ale cadrului didactic- beneficiar nu din descrieri de manual, dar din experiențe practice. Imi aduc aminte de modelul profesoarei din Portugalia Nilza, Universitatea din Aveiro, care în fiecare dimineață își întîmpina studenții cu o imbrațisare și-i intreba dacă se simt bine. Profesorul într-o relație de la egal față de student devine sursă de menținere a interesului și motivaţiei clienţilor, care se construiește printr-un efort continuu.