Noţiuni generale

Noţiuni generale despre e-Learning. Procesul de e-Learning. Caracteristica e-Learning. Categoriile de activităţi. Factorii de impact. Avantajele şi dezavantajele e-Learning.

O definitie scurtă, dar concisă ar noţiunii de e-learning, cuvânt ce s-ar putea traduce ca învăţare prin mijloace electronice (electronic learning), înseamnă achiziţia unor cunoştinţe şi/sau formarea unor competenţe prin intermediul tehnologiei, respectiv prin folosirea calculatorului si a reţelei internet. Atingerea obiectivelor de învăţare se face apelând la cursuri pe suport digital (cd, dvd) sau cursuri on-line (prin internet).

Sistemul e-learning nu impune revoluţie în sistemul de educaţie, ci propune un pas mai departe pentru procesul educaţional prin creşterea capacităţii de adaptare la cerinţele şi posibilităţile celor care se formează, având în vedere ritmul rapid al vieţii contemporane. Avem nevoie de un sistem de educaţie mai flexibil, în care cel implicat în activitatea de instruire să-şi aducă contribuţia, un sistem care să stimuleze mai mult dorinţa de învăţare şi de acumulare a cunoştinţelor. Prin sistemul e-learning, îmbinând metoda de abordare directă şi educaţia la distanţă se reuşeşte îmbinarea şi a celorlalte modalitati de exprimare, precum vizual şi/sau auditiv.  Sistemul e-learning, apelând la ajutorul mediului digital, dezvoltă potenţialul uman, fără a-l constrânge la co-prezenţa sau sincronizare. Ca exemple ale acestor tehnologii digitale pot fi menţionate editoarele de text, capabile să corecteze eventualele greşeli ortografice sau gramaticale şi foile de calcul, foi ce permit oricui, indiferent de pregătirea profesională, să realizeze într-un mod rapid şi corect calcule de la cele elementare la unele dintre cele mai complexe.

Procesul de e-Learning înglobează metode şi tehnici tradiţionale sau moderne de transmitere a cunoştinţelor. Folosind tehnologii IT&C (procesare multimedia şi comunicare asincronă sau sincronă), el permite persoanei care îl utilizează să înţeleagă şi să stăpânescă cunoştinţe şi îndemânări într-un domeniu al cunoaşterii.

e-Learning reprezintă un mediu de educaţie cu tendinţă continuu ascendentă, un proces colaborativ, orientat spre creşterea performanţei individuale şi organizaţionale. În esenţă, succesul său rezultă din accesul prietenesc şi eficient la informaţiile şi cunoştinţele cele mai noi, la formele cele mai evoluate de prezentare, de asimilare şi de evaluare a cunoştinţelor, asigurând acces diferenţiat celor mai diverse categorii de cursanţi, adresare către cele mai diverse categorii de largă instruire şi formare permanentă, folosirea unor instrumente precum: platforme web, sisteme de comunicare, elaborare de documente şi managementul cunoştinţelor.

e-Learning are următoarele caracteristici specifice:

  • Ne-liniar: cursanţii stabilesc cum, unde şi când accesează informaţia;
  • Proces dinamic: proces adaptat, personalizat şi dedicat atât necesităţii cursantului, cât şi specificului mediului; este disponibil la comandă şi poate fi accesat în orice moment;
  • Obiecte reutilizabile: folosirea de medii care permit dezmembrarea obiectelor sau decuparea acestora până la atingerea nivelului de înţelegere necesar, precum şi realizarea de combinaţii de obiecte prin asamblare şi prezentare dinamică corespunzător diferitelor necesităţi;
  • Instruire prin informare: este recunoscut faptul că peste 70% din procesul de învăţare rezultă în cursul întâlnirilor organizate, precum şi în cursul discuţiilor din pauze, adică în aşa numita “comunitate situaţională”;
  • Cursant controlat: cursantul se auto-controlează continuu prin compararea propriei lucrări cu prezentarea cursului;
  • Platformă independentă: o astfel de platformă poate fi transformată în diferite formate standard precum XML, HTML DHTML, PDA etc., în diferite medii, ambele formale şi informale;
  • Managementul cunoştinţelor: sistemul foloseşte instrumente complexe şi flexibile pentru a crea, a colecta şi a distribui informaţii, la cerere sau contextual, la nivelul instituţiei sau extra-organizaţional;
  • Comunitate de interese: comunitatea are caracter colaborativ şi rezultă prin auto-selecţie şi grupare pe criteriul similitudinii intereselor;
  • Acumulare de cunoştinţe în ritm ridicat: procesul de învăţare are caracter iterativ şi incremental; procesele de definire, concepţie şi de integrare se desfăşoară în paralel; rafinarea continuă a prototipurilor permite integrarea perfecţionărilor şi efectuarea testărilor prin iteraţii succesive; fiecare iteraţie oferă o oportunitate de însuşire şi de acceptare a procesului educaţional suport;
  • Canale multiple de comunicare: traiectoriile de comunicare sunt diversificate, oferind posibilitatea de comunicare nu doar pe traiectoria de la profesor spre elev şi invers.

De asemenea, trebuie observat faptul că activitatea de tip e-Learning beneficiază de impactul major al unor factori cum sunt: omniprezenţa computerelor, folosirea de instrumente şi suporturi dedicate. În aceste condiţii, apare evident faptul că implementarea unui sistem complex de e-Learning nu se poate concepe fără incorporarea armonioasă a diferitelor modalităţi de dialog cu cursanţii, precum şi de stimulare a resurselor acestora.

Instruirea interactivă de tip e-Learning include mai multe categorii de activităţi precum:

  • Cursurile reprezintă una dintre cele mai importante componente ale activităţii de e-Learning. Organizarea unui curs presupune folosirea unor materiale educaţionale de generaţie recentă, grupate într-un număr de secvenţe care să se constituie într-o succesiune de lecţii. „Transferarea” acestora în mediul on-line pe suport media, necesită folosirea unor forme diversificate de prezentare, de tip simulări, animaţii şi exemplificări de aplicaţii.
  • Instruirea de tip informal reprezintă una dintre cele mai dinamice şi mai mobile latuturi ale procesului de e-Learning. Necesitatea de înţelegere şi de acumulare, ca şi interesul pentru confirmarea înţelegerii corecte şi pentru identificarea posibilităţilor de folosire a noilor cunoştinţe reprezintă principalul motor al implicării cursantului în instruirea informală. Învăţământul de tip formal, din clasă, de la seminar sau de la episoadele de tip on-line, contribuie numai în proporţie de10-20% la ceea ce învăţăm lucrând direct.
  • Instruirea indirectă vizează consolidarea informaţiilor transmise şi preluate de cursanţi în cursul prelegerilor sau prin sistemele mediilor informatice on-line. Astfel, instruirea indirectă rezultă practic inconştient, în perioadele de aparentă pauză, în cursul cărora cursanţii sunt stimulaţi să dialogheze direct (face-to-face). Argumentele folosite în aceste discuţii rezultă din modul propriu de percepere a suportului de curs de către fiecare cursant şi, mai ales, din experienţa şi informaţiile conexe pe care acesta le poate evoca. Rolul de stimulator şi de moderator în instruirea indirectă revine instructorului care este chemat să pună în valoare aşa numitul efect al componentei sociale a procesului de e-Learning.
  • Integrarea în comunitate. Provocările cu care se confruntă cursantul la locul său de muncă sunt deopotrivă complexe şi în continuă evoluţie. Depăşirea acestora necesită diferite perspective în înţelegerea fidelă a soluţiilor potenţiale, precum şi a mediului de implementare a acestora. Succesul în acest efort rezultă în mare parte prin dialogul cu colegii de curs din aceiaşi unitate sau din alte unităţi cu probleme similare. Prin aceasta, comunitatea are o puternică contribuţie la propagarea tacită a cunoştinţelor.
  • Instruirea prin lucru în reţea. Procesul de înstruire prin activitate de grup rezultă în contextul vizării unor obiective globale, a unor concepte sau a unor teme de sinteză. Procesul de grupare a factorilor implicaţi este liber consimţit şi se poate referi deopotrivă la persoane, grupuri de persoane şi resurse. Este probabil cea mai evoluată formă de management a cunoştinţelor de care pot beneficia persoanele implicate în reţea. În acelaşi timp, un astfel de proces permite persoanelor care participă la lucrul în reţea să-şi dezvolte calităţile într-un context stabil, care le aparţine ca domeniu de specializare.
  • Instruirea bazată pe activităţi practice. Sistemele de instruire practică pot să se folosească de suportul unor platforme electronice sau să se implice direct în activitatea productivă efectuată de către cursant. Interesul în această formă de instruire este acela de transmitere punctuală de cunoştinţe, în zonele de maximă necesitate pentru dezvoltarea competenţelor cursantului. Instruirea trebuie condusă cu atenţie pentru a se asigura controlul transmiterii şi preluării corecte a cunoştinţelor, cu referire cât mai precisă la nevoile reale ale cursantului.

Categoriile de e-Learning descrise mai sus pot fi influenţate de mai mulţi factori precum:

  • Accesibilitatea se referă la posibilitatea de „instruire pretutindeni” în sensul că internetul şi, respectiv, conţinutul programului de instruire trebuie să fie continuu la dispoziţia cursantului. Prin diferite modalităţi de accesare ca de exemplu PDA, celular, laptop etc. cursantul trebuie să fie în măsură să procedeze la prelevarea şi folosirea informaţiilor care îi sunt destinate. Acest mod de realizare a instruirii are la bază pe conceptele: oricând, oriunde, în orice context.
  • Platforma de curs şi instrumentele pentru furnizarea serviciului de e-Learning pot fi organizate în funcţie de nivelul de complexitate al tehnologiilor de comunicare folosite. Exemple de astfel de platforme şi de instrumente sunt:
    • sistem de management al instruirii (Learning Management Systems – LMS);
    • sistem de management al conţinutului instruirii (Learning Content Management Systems – LCMS);
    • managementul identităţii şi a dreptului de proprietate asupra componentei digitale a e-Learning-ului ca alcătuire şi mod de folosire legală;
    • sisteme de gestionare a bazei de date, cu menţiunea că aceasta poate fi partajată şi gestionată sub formă de subsisteme;
    • instrumente de comunicare, cu menţiunea că instrumentele de uz general cum este de exemplu Skype pot afecta calitatea comunicării; alte instrumente uşor de utilizat precum blog-urile au fost adoptate cu succes.
    Comunicarea poate fi sincronă sau asincronă. Forma sincronă se referă la comunicarea în timp real, de exemplu sub formă de acces direct al cursantului la conferinţe sau prezentări. Furnizarea de informaţii cu decalaj în timp presupune punerea în valoare a sistemelor de management (LMS), a suporturilor colaborative sau a discuţiilor de tip secvenţial.
  • Managementul cunoştinţelor trebuie înţeleas în sensul abilităţii de utilizare strategică a informaţiei în scopul atingerii unui obiectiv practic, de afacere. Managementul cunoştinţelor reprezintă o activitate organizaţională destinată creerii unui mediu social şi a unei infrastructuri tehnice, astfel încât competenţa să poată fi atinsă, transmisă şi asimilată.

Tehnologiile de e-Learning utilizate în prezent sunt rezultatul evoluţiei metodelor pedagogice şi psihologice din educaţie, precum şi a tehnologiilor IT&C (tehnologii Web, tehnologii multimedia, tehnologii de comunicaţie). Astfel, utilizarea sistemului Internet, a programelor de elaborare a produselor Web, a înregistrărilor audio/video, a stocării informaţiilor pe CD-uri, a implementării rezultatelor din domeniul graficii pe calculator au făcut posibilă elaborarea de cursuri online, de software educaţional pentru diverse discipline, de biblioteci şi campusurilor virtuale.

Faţă de sistemul tradiţional de învăţământ, e-learning-ul prezintă numeroase avantaje:

  • independenţa geografică, mobilitatea – posibilitatea de a accesa conţinutul materialului educaţional de oriunde şi oricând, cu ajutorul computerului personal şi a reţelei;
  • accesibilitate online – o caracteristică importantă specifică acestui tip de educaţie, prin care se înţelege accesul la educaţie prin Internet în timp real, de oriunde şi oricând, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână; nu există dependenţă de timp;
  • prezentare concisă şi selectivă a conţinutului educaţional;
  • individualizarea procesului de învăţare – fiecare instruit are un ritm şi stil propriu de asimilare şi se bazează pe un anume tip de memorie în procesul de învăţare (auditivă sau vizuală), parcurgerea cursurilor poate fi făcută treptat şi repetat, controlându-şi rapid progresele, beneficiind de un feedback rapid şi permanent; unii subiecţi au un randament mai bun în weekend, alţii la primele ore ale dimineţii;
  • metode pedagogice diverse – programele e-learning trebuie să aibă la bază diverse metode pedagogice, care să ghideze subiecţii pe tot parcursul procesului de învăţare: la parcurgerea materialelor didactice, la realizarea proiectelor, la evaluarea online şi până la certificarea programului, dacă este cazul; o serie de experimente care studiază efectul pe care îl au utilizarea diverselor medii în însuşirea cunoştiinţelor au dus la concluzia că, în general, un material educaţional diversificat este reţinut în proporţie de 80% prin ascultare, vizionare şi interactivitate;
  • administrarea on-line – utilizarea sistemelor e-learning necesită asigurarea securităţii utilizatorilor, înregistrarea acestora, monitorizarea studenţilor şi a serviciilor oferite în reţea;
  • costuri reduse de distribuţie – software-ul educaţional sau soluţiile electronice de învăţare nu sunt ieftine. Totuşi, costurile lor sunt mai reduse decât cele implicate de o sesiune de învăţare “clasică”, deoarece sunt eliminate cheltuielile de deplasare, închirierea spaţiilor pentru cursuri, cazarea şi masa subiecţilor;
  • timp redus de studiu – în unele cazuri, în funcţie de soluţia de tehnică adoptată, şi timpul poate fi trecut la categoria reducerea costurilor: subiectul nu va întrerupe activitatea profesională pentru a urma un curs, ci va “pierde” doar câteva ore zilnic pentru a învăţa online sau offline, pe computer;
  • interacţiuni sincrone şi asincrone – cele două tipuri de interacţiuni dintre instructori şi instruiţi se pot completa;
  • tehnologii dinamice diverse – acestea permit un feedback pronunţat, în timp real, şi evaluări formative şi sumative, calitative şi cantitative, realizate într-un mod facil şi de către evaluatorii cei mai avizaţi;
  • organizarea învăţării pe subiecte; într-o clasă virtuală pot fi reuniţi subiecţi de toate vârstele, cu pregătiri diferite, neglijând graniţele spaţiale.

 

Dezavantajele educaţiei de tip e-learning sunt:

  • rata mare de abandon a studenţilor – acest tip de educaţie la distanţă necesită eforturi consistente şi susţinute din partea tuturor participanţilor la procesul instrucţional. Studenţii trebuie să fie extrem de motivaţi, altfel se instalează fenomenul de abandon şcolar care este mult mai frecvent în educaţia la distanţă decât în învăţământul tradiţional.
  • necesită experienţă în domeniul utilizării calculatoarelor – cursanţilor li se solicită anumite cunoştinţe în domeniul IT. În cele mai multe cazuri instalarea unui sistem elearning presupune instalarea de aplicaţii sau medii adiţionale care presupun cunoştinţe tehnice suplimentare. Pentru a minimiza acest dezavantaj, clientul poate folosi un browser web. Există cazuri în care această abordare nu este posibilă. În acest caz este necesară modularizarea aplicaţiei, realizarea unui kit de instalare şi a unui ghid al utilizatorului. În cazul în care sistemul prezintă o multitudine de funcţiuni care nu sunt modularizate, utilizatorul are reţinere în utilizarea acestora şi, în consecinţă, este diminuată eficienţa sistemului în sine.
  • costuri mari pentru proiectare şi întreţinere – acestea includ şi cheltuieli cu tehnologia, transmiterea informaţilor în reţea, întreţinerea echipamentului, producerea materialelor necesare. Comparativ, însă, cu toate costurile pe care le implică procesul educaţional clasic, acestea sunt net mai mici.
Ultima modificare: luni, 21 noiembrie 2011, 00:05