Odată cu apariţia Internetului în anii ’90 s-au creat condiţii pentru lărgirea utilizării programelor educaţionale de la un acces local la un acces la distanţă. Se poate considera acest moment ca fiind primul model de e-learning care respectă cerinţele unui astfel de sistem definit anterior. Acest prim model este denumit e-Learning 1.0. Termenul de e-Learning 2.0 este utilizat pentru a se referi la noi moduri de a gândi despre e- learning-ul inspirat de apariţia de Web 2.0. E-Learning 2.0 utilizează instrumente Web 2.0 în procesul de predare. Termenul de "Web 2.0" se referă la a doua generaţie de dezvoltare web şi design, care are scopul de a facilita comunicarea, schimbul de informaţii sigure, interoperabilitatea, precum şi colaborarea pe World Wide Web. Conceptele Web 2.0 au dus la dezvoltarea şi evoluţia comunităţilor bazate pe Web, găzduit de servicii şi aplicaţii, cum ar fi site-uri de social-networking, video-sharing de site-uri, wiki, blog-uri, folksonomies. Aceste instrumente dau posibilitatea oricui de a deveni editor pe Web. e-Learning 2.0 combină utilizarea discret, dar complementar, instrumente şi servicii Web – cum ar fi blog-uri, wiki, chat şi alte categorii de aplicaţii software sociale – pentru a sprijini crearea. În educaţie, instrumentele Web 2.0 câştigă popularitate şi, în consecinţă, apare versiunea e-Learning 2.0, o schimbare care demonstrează modul în care ReadWriteWeb poate îmbunătăţi educaţia. Cele mai multe probleme în punerea în aplicare a unei strategii e-Learning 2.0 gravitează în jurul a cinci teme:

• Procesul şi guvernarea;
• Tehnologia şi standardele;
• Cultura organizaţională şi învăţarea;
• Utilizarea resurselor locale şi globale;
• Abilităţi şi competenţe.

Numeroase universităţi şi centre de învăţământ utilizează instrumente e-learning şi soluţii pentru a îmbunătăţi sistemul tradiţional de învăţare. Acest tip de complementaritate, învăţare reciprocă, dacă sunt corect gestionate, deţine mult potenţial de extindere a gamei de activităţi de învăţare. Relaţia student-idei-conţinut nu mai este limitată numai la interacţiunea cu profesorii lor, ei interacţionează cu colegii lor, în descoperirea, explorarea şi clarificarea cunoştinţelor. E- Learning 2.0 implică subiecţii într-un mediu de învăţare proactiv. Următoarea generaţie, e-Learning 3.0, se prevede a avea cel puţin patru factori cheie:

• Computerizarea distribuită: prin ceea ce promite, e-Learning 3.0 va depăşi graniţele instituţiilor tradiţionale facilitând dezvoltarea instruirii auto-organizate. Accesul la instrumente şi servicii care permit personalizarea învăţării va fi mult mai uşor şi mai rapid, acestea putând fi mult mai uşor agreate. De asemenea, creşterea fiabilităţii de stocare şi regăsire a datelor va facilita dezvoltarea unei învăţări personalizate, distribuite, în funcţie de necesităţile fiecărui instruit;
• Extinderea tehnologiei mobile inteligente. Dispozitivele mobile inteligente şi conectivitatea realizată cu ajutorul serviciilor furnizate de sateliţi şi reţelele wireless permit elevilor şi studenţilor de pretutindeni să se instruiască;
• Filtrarea inteligentă colaborativă: învăţarea colaborativă va fi posibilă în toate contextele. Prin caracteristica sa de participaţie multi-utilizator, e-Learning 3.0 va face ca şi colaborarea la distanţă să se realizeze mult mai uşor. Prin intermediul instrumentelor primitive de filtrare, cum ar fi RT sau DM, şi a agenţilor inteligenţi se permite prin e-Learning 3.0 utilizatorilor sa poată lucra mai inteligent şi mai colaborativ;
• Vizualizarea şi interacţiunea 3D: vizualizarea 3D va deveni mult mai accesibilă. Vitezele de procesare mai rapide şi rezoluţiile de ecran mai mari vor oferi oportunităţi de interacţiune 3D. Dispozitivele multi-acţiune care vor funcţiona în spaţiul 3D vor deveni mult mai disponibile pe scară largă. Au apărut deja interfeţele touch de suprafaţă şi, de asemenea, versiuni multi-touch – exemplu: iPhone – care semnalează începutul dispariţiei tastaturii şi a mouse-ului. Interfeţele multi-touch 3D vor face o serie întreagă de sarcini mai uşor, inclusiv de gestionare a fişierelor, explorarea de spaţii virtuale şi manipularea obiectelor virtuale.

Dacă Web 1.0 a fost “Scrie Web” şi Web 2.0 “Citeşte/Scrie Web”, Web 3.0 va funcţiona după principiul “Citeşte/Scrie/Colaborează Web”. Nu numai că va promova învăţarea colaborativă, dar va fi mai aproape de învăţarea “oricând, oriunde”, va oferi soluţii inteligente pentru a căuta pe web, pentru managementul documentelor şi organizarea de conţinut.